Peste 100.000 de vizitatori au celebrat Vinul Moldovei

Peste 100.000 de vizitatori au celebrat Vinul Moldovei

Chișinăul a găzduit în acest weekend una dintre cele mai frumoase sărbători naţionale – cea de-a 15-a ediție a Zilei Naționalea Vinului.

Evenimentul a avut drept laitmotiv „Omul – Sufletul Vinului” și a adus în prim plan oamenii care muncesc în industria vitivinicolă, fie în podgorii sau la vinării, și care contribuie la crearea vinului de calitate.  

Ziua Națională a Vinului a fost organizată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV), Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), cu susținerea Asociaţiei Producătorilor de produse vitivinicole cu IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă” și „Divin” și suportul partenerului strategic al evenimentului, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova.

Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului  Naţional al Viei şi Vinului: „Ziua Națională a Vinului din acest an, care s-a desfășurat sub umbrela brandului vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie.” a avut drept scop principal promovarea culturii consumului conștient al vinului de calitate. Iar primele concluzii ne arată că această sărbătoare a reușit, întrucât avem foarte multe opinii pozitive. Așa cum ne-am așteptat, la Ziua Națională a Vinului din PMAN au venit peste 100.000 de vizitatori. Totodată, aproximativ 12.000 de oameni au mers să viziteze cele opt vinării care și-au deschis porțile cu ocazia acestei sărbători. Un succes fulminant a fost înregistrat de „Școala Vinului”. Peste 450 de persoane au mers la cursurile acestei școli, pentru a se perfecționa în arta degustării vinului și a consumului moderat. Mai mult, masterclass-uri specializate au avut loc la standurile companiilor vinicole, iar acestea au adunat timp de două zile peste 500 de persoane.”

Sergiu Botezatu, Manager senior proiecte, USAID Moldova: „Ziua Națională a Vinului este o sărbătoare națională importantă pentru Republica Moldova, care celebrează Vinul Moldovei și sectorul vitivinicol, unul strategic pentru economia Moldovei. Această industrie oferă locuri de muncă pentru aproximativ 200 de mii de oameni, cu precădere din zonele rurale ale țării, iar dezvoltarea acestui sector va genera o creștere economică de pe urma căreia vom avea cu toții de câștigat. Ne bucurăm că și în acest an la Ziua Națională a Vinului au venit sute de turiști din străinătate, ceea ce demonstrează că sărbătoarea devine atracția nr. 1 cu potențial turistic din țara noastră.”

Stanislav Rusu, director general al Agenției Turismului a Republicii Moldova: „Ediția jubiliară a Zilei Naționale a Vinului a fost un eveniment de succes. În acest an, în Piața Marii Adunări Naționale au fost foarte mulți turiști din țări precum China, Japonia, Ungaria, Italia, Marea Britanie, dar și din alte părți ale lumii, ceea ce ne bucură nespus. Nu deținem încă cifrele exacte, însă pot să vă spun cu certitudine că toate unitățile de cazare din oraș au fost ocupate în proporție de 95%. Agenția Turismului, dar și companiile din sector, muncesc zi de zi pentru a promova acest eveniment peste hotarele țării, iar la expozițiile și târgurile de profil la care mergem, semnăm unele acorduri cu companii din străinătate care doresc să trimită turiști la sărbătoarea vinului. Ziua Națională a Vinului are un potențial turistic mare, pentru că astfel reușim să ne promovăm identitatea națională, tradițiile și obiceiurile milenare în producerea vinului.”

Companiile vinicole participante la Ziua Națională a Vinului au apreciat înalt organizarea ediției aniversare a sărbătorii naționale.

Parascovia Popov, Șef Direcția Turism, vinăria „Purcari”: „Ziua Națională a Vinului este o sărbătoare frumoasă, care este organizată de foarte mulți ani. În ultimul timp, turismul vitivinicol înregistrează o creștere semnificativă, iar noi ne mândrim că putem oferi turiștilor astfel de pachete turistice. Am înregistrat rezultate foarte bune, atât la standul din Piața Marii Adunări Naționale, cât și la vinăria „Purcari”, aici ne-au vizitat peste 1100 de turiști. Mulțumim Oficiului Național al Viei și Vinului pentru organizare.”

Sergiu Moraru, manager vânzări, vinăria „Fautor”: „Ziua Națională a Vinului din acest an a fost reprezentată la cel mai înalt nivel. Este o idee foarte bună ca această sărbătoare să fie organizată în Piața Marii Adunări Naționale, deoarece doar astfel poți lua legătura cu publicul tău, cu cei care îți consumă vinurile și astfel le poți afla opiniile.”

Activități culturale și de promovare a Republicii Moldova

În premieră, la Ziua Națională a Vinului au fost ditribuite peste 3.000 de carduri poștale care ilustrau comorile turistice ale țării noastre și care au fost realizate de 11 fotografi din Italia, Franța, România și Republica Moldova. Cardurile poștale aveau lipite timbre pe ele, iar doritorii de a-și surprinde pritenii și rudele de peste hotare le putea plasa spre expediere în boxele special amplasate în info-point-urile din centrul Pieței Marii Adunări Naționale. Imaginile cardurilor au fost realizate în luna august, în timpul unui tur foto al Moldovei, desfășurat cu suportul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova.

Presa străină, la Ziua Națională a Vinului

Pe parcursul celor două zile, la sărbătoarea națională a vinului a participat și un grup format din 9 jurnaliști, dintre care 7 din Polonia, una dintre piețele primare de desfacere pentru Vinul Moldovei, 1 din Suedia și 1 din Slovacia. Vizita reprezentanților mass-media a fost organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului, Asociația Națională pentru Turism Receptor (ANTRIM), cu suportul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova.

DSC_2103

Rezultatele Zilei Naționale a Vinului 2016:*

*(n.r. – rezultatele statistice sunt preliminare și vor fi actualizate pe măsura recepționării informațiilor finale)

  • Numărul vizitatorilor: peste 100.000  de vizitatori.

  • Turiști veniți din următoarele țări: România, Rusia, Ucraina, China, Japonia, Ungaria, Italia, Marea Britanie, Olanda, Franța etc.

  • La tururile vinicole organizate de cele 8 vinării au participat 14.000 de vizitatori. Cele mai solicitate destinații vinicole au fost  „Mileștii Mici”, vinăria „Asconi”, „Castel MIMI” și distileria de divinuri din orașul Tiraspol, „Kvint”.

  • 40 de masterclass-uri ghidate de experți somelieri, organizate de cele peste 40 de companii vinicole participante. La masterclass-uri au participat 500 de persoane.

  • La  „Școala Vinului” au avut loc 12 masterclass-uri, care au fost frecventate de peste 400 de persoane.

  • Au fost cumpărate/vândute aproximativ 115.000 de sticle de vin, inclusiv pentru comercializare și degustare.

  • Companiile vinicole au lansat 22 de vinuri noi.

  • Securitatea participanților la Ziua Națională a Vinului a fost asigurată de 200  de polițiști

  • Programul artistic la Ziua Națională a Vinului a fost asigurat de 290 de artiști

  • La Ziua Națională a Vinului au fost înmânate următoarele distincții:

  • „Marele premiu pentru merite deosebite în domeniul vitivinicol” – compania „Castel MIMI”;

  • „Cel mai iscusit oenolog” – pentru  evidențierea performanțelor oenologilor în elaborarea produselor vinicole, i-a revenit Lusiei Cichir, de la vinăria „Purcari”;

  • „Polobocul de Aur” – pentru 10 producătorii artizanali de vinuri.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *