Micşorarea tarifelor la serviciile medicale întârzie cu o lună

Micşorarea tarifelor la serviciile medicale întârzie cu o lună

 

De la aprobarea în Parlament a hotărârii care prevede revizuirea tarifelor pentru serviciile medico-sanitare au trecut două luni.

Deși în proiectul, propus de un grup de deputați comuniști, era prevăzut un termen de 30 de zile în care Guvernul urma să vină cu un răspuns, acest lucru așa și nu s-a întâmplat.

Solicitată de IPN, deputata PCRM, Oxana Domenti, a declarat că Guvernul întârzie executarea hotărârii Parlamentului și acest lucru nu face față executivului. „Până în prezent nu a existat o reacție oficială la adresările noastre cu privire la implementarea acestei hotărâri. Sper mult că acesta nu este o sabotare din partea Guvernului a deciziei legislative”, a menționat parlamentara.

„Această hotărâre nu a fost un moft al Parlamentului, apropo, votată cu unanimitate de către legislativ, ci a fost o necesitate bazată pe analize și pe factori obiectivi. Noi și toată lumea așteptăm ca Guvernul să vină cu o analiză obiectivă a metodologiei de formare a tarifelor și că decizia cu privire la noile tarife va fi luată în baza unor factori obiectivi și nu subiectivi”, a mai spus Oxana Domenti.

Serviciul de presă al Guvernului a comuniat pentru IPN că problema ţine de politici sectoriale, de care răspunde Ministerul Sănătăţii, unde Agenţia a expediat o solicitare în scris. Răspunsul va fi publicat îndată ce va sosi.

Proiectul de hotărâre care prevede revizuirea tarifelor pentru serviciile medico-sanitare a fost votat în Parlament pe 6 aprilie. În proiect se menționa că, în termen de 30 de zile din data adoptării, Guvernul urma să opereze modificări și ajustări în Metodologia de calculare a tarifelor la serviciile medico-sanitare contra plată. În proiect se mai menționa că inițiativa a fost înaintată ținându-se cont de spectrul limitat al serviciilor incluse în programul unic de asigurare obligatorie de asistență medicală, dar și de alți factori care determină populația să apeleze la serviciile medicale cu plată.

Tarifele pentru serviciile medico-sanitare au fost majorate în luna februarie prin decizie de Guvern, în unele cazuri și de zece ori. Ministerul Sănătății menționa atunci că argumentele care au stat la creșterea tarifelor sunt sporirea calității serviciilor medicale și a eficienței tratamentului prin modernizarea tehnologică a spitalelor. Pe de altă parte, în raportul de expertiză al CNA asupra hotărârii elaborate de Ministerul Sănătății se constată o majorare excesivă și neargumentată la unele tipuri de servicii medicale.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *