Cei care nu și-au plătit impozitul pe imobil vor fi obligați să-l achite

Cei care nu și-au plătit impozitul pe imobil vor fi obligați să-l achite

 

Circa 53 de mii de contribuabili din capitală au restanțe la plata impozitului imobiliar, suma datoriilor ajungând la 28,5 milioane de lei.

Deși cifra datornicilor s-a diminuat în comparație cu anul trecut, a crescut numărul celor care au restanțe mai mari de o mie de lei. Pe aceştia îi aşteaptă executarea silită.

Şeful Direcţiei municipale de colectare a impozitelor şi taxelor locale, Gheorghe Gasnaş, a declarat că pe 15 august a expirat primul termen de plată pentru bunurile imobiliare. Nivelul încasărilor a ajuns la 72%, ceea ce este insuficient, dar cu două puncte procentuale mai mult în comparație cu anul precedent. Totodată, datorită faptului că s-a majorat cota de impozitare a bunurilor cu destinație nelocativă, s-a majorat și valoarea sumei încasate.

Deși numărul total de contribuabili restanțieri s-a diminuat cu circa patru mii în comparație cu anul trecut, s-a majorat cu circa o mie numărul contribuabililor care au restanțe mai mari de o mie de lei. Potrivit lui Gheorghe Gasnaș, recuperarea datoriilor va fi mai complicată și urmează să se recurgă la executarea silită în cazul celor care au restanțe mai mari de o mie de lei.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *