A treia zi de Paşte

A treia zi de Paşte

 

Ce nu ai voie să faci în Marţea Albă.

A treia zi de Paşte este, în acelaşi timp numită şi Marţea Albă din Săptămâna Luminată, zi în care nu se lucrează,
iar femeile dau de pomană vinul roşu şi pasca rămase de la Paşte.

A treia zi de PAŞTE se mai numeşte şi Marţea Alba şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă,
nu se face curat. 

De asemenea, în ziua a treia se întorc vizitele făcute în prima zi a Paştelui, iar ouăle se pot ciocni şi „dos cu dos”,
precum şi „coastă cu coastă”.

În ultima zi de sărbătoare a Paştelui, în trecut, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste
vizite fiind numite altădată „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi
vesteau Învierea Domnului Hristos.

În unele zone ale ţării, în a treia de Paşte, finii obişnuiau să dăruiască naşilor şi cumetrii între ei nu numai pască, ci
şi colaci. În Moldova, în ziua a treia se întorceau vizitele făcute în prima zi a Paştelui.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă
femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de "nunta şoarecilor". Asta ar însemna să aduci
rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine
munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. "Joia Rea", cum mai este denumită
această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele
4 capete, iar apa astfel "sfinţită" se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului
Tămăduirii. Vinerea Scumpa este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui.
Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era
dătătoare de viaţă.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *