Alexandra Shine: “Profesorul de muzică m-a alungat și mi-a zis că n-am nici o șansă”

Alexandra Shine: “Profesorul de muzică m-a alungat și mi-a zis că n-am nici o șansă”

Alexandra Shine pentru mine a fost o descoperire foarte și foarte plăcută. O respect pentru că nu are “ boală stelară”, pentru că e foarte deschisă, sinceră, tolerantă, pozitivă, o luptătoare înrăită, care a făcut față unor provocări, cărora nu fiecare om ar putea.

Vine cu o serie de recomandări pentru fete, ceea ce înseamnă că nu îi este frică de concurență, se simte bine în pielea ei. E în armonie cu ceea ce face și sigur că îi doresc mult succes, să strălucească alături de alte stele și să ne bucure ochiul cu alte realizări frumoase.

1)

Nicoletta Sergentu: - De  la dans la muzică. Ce te-a determinat să te reprofilezi?
Alexandra Shine: - Conducătorul nostru Teodor Rădulescu a jucat într-un musical în Olanda și revenind acasă a venit cu ideea de a face un musical și în Moldova, de aceea mai mulți dansatori am urmat școala muzicală. Eu, din copilărie, știam că nu am abilități vocale,  pentru că îmi doream enorm de mult să cânt în cor la școală, dar profesorul de muzică m-a alungat și mi-a zis că n-am nicio șansă. Atunci mi-am zis că dacă tot nu pot cânta, am să continui cu dansul. Dar, uite că, la școala muzicală mi s-a spus că putem lucra. Orice poți face și la orice vârstă dacă depui efort.  Am intrat la școala muzicală și tot atunci în 2009 s-a întâmplat și marea nenorocire din viața mea- accidentul. După traumă, am pierdut orice posibilitate de a dansa și a fost o perioadă foarte complicată pentru mine, pentru că scena mereu a ocupat un loc aparte în viața mea. Astfel, am continuat să fac muzică, mai ales că aveam timp destul. Baletul nostru  avea spectacol aniversar și Teodor foarte mult dorea să mă implice într-o acțiune pe scenă și eu, din păcate de dansat chiar nu puteam  și am hotărât să încercăm să înregistrăm o piesă, o piesă celebră, care se numește “ Perhaps, perhaps, perhaps”. Ne-am gândit că dacă va suna măcar cât de cât ok, vom încerca să o introducem în spectacol. A ieșit bine și a apărut ideea să facem o trupă de muzică pop, unde să fie bazat mai mult pe show. Am și început inițial cu trupa The Hot Diamonds. Și astfel,  fiecare spectacol să fie mai mult bazat pe dans, pe show, pe muzică. The Hot Diamonds a apărut foarte repede, în februarie am înregistrat piesa “ Perhaps, perhaps, perhaps” și în mai aveam trupa. Am fost mai mult pe piața românească, decât aici în Moldova,  pentru că evident e mai mare și sunt mult mai multe oportunități. Din păcate asta e. Niciodată n-am vrut să mă despart de Moldova, pentru că aici m-am născut.

2) 3)

N S: - Cum ai fost primită acolo?
A S: - Colegii de breaslă au un mare respect, atunci când văd că cineva muncește și depune mult suflet.Publicul este mai deschis. De exemplu, atunci când merg la o emisiune  tv din România,   publicul imediat îmi scrie pe facebook că m-a văzut, i-a plăcut, îmi urează succese etc. Iar aici când merg la vreo emisiune tv, rar se întâmplă ca cineva să scrie. Acolo se simte relația dintre interpret și public. 

N S: - S-au făcut hohme în adresa ta? Te-au afectat ele?
A S: - Limba română nu este limba mea natală și sunt conștientă că am făcut și fac gafe. Chiar la prima emisiune la Măruță la „ Happy Hour”  am zis că am venit cu „ debuta ” și toată lumea s-a bucurat. Dacă am reușit să-l fac pe cineva să zâmbească, e foarte bine. Glumele nu m-au deranjat, un om intelligent le înțelege. Partea cu jignirile e altceva, nu e plăcută, dar cea cu glumele e foarte binevenită.

4)

N S: - Ce deosebiri există între fetele de aici  și cele  de peste Prut în materie de vestimentație?
A S: - Acolo ai acces la foarte multe brand-uri, mai mult decât sunt atât foarte accesibile ca preț. Fetele de la București se îmbracă mai bine și cu mult mai mult gust și asta pentru că există o varietate de brand-uri și ai de unde și din ce alege cu bani puțini.

N S: - Ești tu designer-ul tău sau apelezi și la profesioniști?
A S: - În viața de zi cu zi mă îmbrac singură. Am ținute scenice, pe care le-am făcut în colaborare cu un designer, am fost ajutată. Îmi place să apelez la serviciile lor, mai ales că pentru asta și există designer-ul, are studii în domeniu, are o viziune aparte. Nu îmi pot permite permanent să apelez la ei, dar îmi place. E normal să ceri sfatul profesioniștilor, așa cum atunci când avem un eveniment mergem la un make-up artist, hairstylist profesionist etc. Nu văd nimic rău în asta.

5)

N S: - Cum te menții în formă? Mergi la sală?
A S: - Eu fac sport zilnic, cât de greu nu mi-ar fi, mai ales că sunt foarte leneșă, dar  eu înțeleg că altfel nu ai cum să te menții. Am avut antrenor personal, dar acum am găsit o soluție pentru mine, pe care vreau să o povestesc la toată lumea, care este foarte simplă, care nu necesită investiții și o puteți face chiar acasă, pe Channel Youtube  este un channel care se numește Fitnessblender, unde sunt diferite exerciții, pe care le puteți face acasă. E o soluție ideală, pentru că nu investești bani, nu cheltui timp pe drum dus-întors, o faci etc.
Poți găsi o diversitate de exerciții. Apropo, chiar studiile au arătat recent că setul de exerciții „Hyintis interval training”  sunt extrem de eficiente și numai 15 minute de efectuare a acestor exerciții ajută la arderea a aceleiași cantități de calorii, precum ai face bicicleta sau ai fugi 90 minute.  Eu recomand să schimbați cât mai des exercițiile. Dacă ați făcut azi pillates pentru picioare, data viitoare faceți pentru mâini etc.

6) 7)

N S: - Cu alimentația cum stai? Ții diete?
A S: - După accident am avut probleme cu greutatea și m-am consultat cu foarte mulți medici și referitor la alimentație pot să spun că trebuie de mâncat de 6 ori pe zi, dar puțin. Asta am trecut-o prin pielea mea. Primele zile sunt foarte dificile. Avem toți aceeați scuză, că mergem la școală/birou și nu avem timp, dar nu-i numaidecât să stai să pregătești mâncarea acasă, e deajuns un iaurt, o banană, dar la ore exacte și e foarte ușor, ai pus alarmă, care îți amintește că e timpul de masă.
Dacă dorești să te menții, poți mânca orice, chiar și paste, chiar și dulciuri, dar în cantități mici. Dacă dorești să slăbești, atunci refuzi la dulciuri și făinoase, dar ATENȚIE nu mai mult de o săptămână, pentru că organismul nostru, mai ales la femei, are nevoie de toate produsele, și de grăsimi, și de carbohidrați, si de proteine. De aceea și nu e voie să renunțăm la anumite produse mai mult de o săptămână. Dacă mâncați pâine, cumpărați pâine intergrală, paste integrale etc. Nu mâncați pâine albă, pentru că nu e benefică, dar nu trebuie de refuzat la pâine.

8)

N S: - “Frumusețea pe muchie de cuțit” sau cu ajutorul bisturiului, ce părere ai despre ea?
A S: - Consider că chirurgia plastică este foarte benefică în cazuri în care vorbim de un accident și omul rămâne cu fața schimbată etc, pentru că aici e vorba de recuperare.
Nu sunt de acord cu tendințele, care cred că sunt prea exagerate. Eu nu am găuri nici în urechi, pentru că la moment mă simt bine și așa și nu cred că e ceva primordial.
E foarte dureros pentru mine să văd, mai ales în România, că fiecare a doua fată este cu implant la sâni, pe care trebuie să le schimbi o dată la 15 ani. Nu este norrmal, nu este sănătos. Orice operație reprezintă un risc.
Toate acestea sunt create de mass-media, toate etaloanele astea de frumusețe. E important ca tu să te iubești pe tine, iar la toate operațiile astea să te gândești în ultimul rând, ar trebui să lucrezi cu starea psihologică a ta, trebuie să fii în armonie cu corpul tău, pentru că el este frumos. Femeia care se iubește reflect o lumină nemaipomenită. Soluția e tot în mass-media care ar trebui să schimbe mentalitatea fetelor.

9) 10) 

Photo by innacerga.com
Jurnalist: Nicoletta Sergentu

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *