Autoritățile luptă cu comercializările neautorizate

Autoritățile luptă cu comercializările neautorizate

 

Autoritățile municipale și polițiștii intervin în continuare pe străzile din perimetrul Pieței Centrale, în vederea stopării comerțului neautorizat.

Comercianții ambulanți sunt îndemnați să renunțe la vânzarea mărfurilor pe trotuar și să-și desfășoare activitatea legal, pe teritoriul pieței.

Potrivit lui Silviu Mușuc, şeful-adjunct al Direcţiei de Poliție a municipiului Chişinău, după patrularea intensă a zonelor din str. Armenească, Varlaam, Bulgară, Tighina, oamenii legii vor extinde aria de intervenție, pentru a elibera trotuarele pentru pietoni și a stopa comerțul stradal în centrul capitalei.

Pe parcursul săptămânii trecute, Pretura Centru împreună cu Poliția au evacuat circa 40 rute de deșeuri acumulate în urma activității comercianților ambulanți.

La rândul său, Victor Gutium, director -adjunct al Î.M. „Piața Centrală” a declarat că întreprinderea poate oferi zilnic un anumit număr de locuri de comerț în piață în diferite pavilioane; pentru comercianții de lactate – locuri în halele private de pe teritoriul întreprinderii, dar și pentru persoanele fizice, care aduc spre vânzare surplusul de produse agricole din gospodărie, locuri în spațiile libere ale zonei de comerț.

În acest context, viceprimarul Nistor Grozavu a solicitat polițiștilor să intervină civilizat, prin convingere, fără utilizarea forței, iar administrației Pieței Centrale – să pună la dispoziție spații libere pentru toți solicitanții, pentru ca aceștia să nu treacă din nou în stradă.

Amintim că săptămâna trecută, în timpul unor verificări matinale, vânzătorii ambulanți din adiacentul Pieței Centrale s-au luat la ceartă cu reprezentanții forțelor de ordine, scandalul degenerând în altercații, în rezultatul cărora doi carabinieri și un polițist au suferit traume. Procuratura a anunțat că investighează incidentul.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *