Cetățenii din R. Moldova care muncesc legal în Turcia vor putea beneficia de pensii

Cetățenii din R. Moldova care muncesc legal în Turcia vor putea beneficia de pensii

 

Cetăţenii Republicii Moldova care lucrează legal în Turcia vor putea primi indemnizaţii sociale din această ţară.

Acordul dintre cele două ţări în domeniul securităţii sociale a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial.

Acordul va oferi posibilitate persoanelor care au desfășurat o activitate de muncă și domiciliază pe teritoriul unuia sau ambelor state contractante, să-și realizeze dreptul la pensie conform legislației statelor în care au activat – Republicii Turcia și/sau Republicii Moldova.

Documentul prevede acordarea pensiilor pentru limită de vârstă, pensiilor de urmaş, pensiilor de invaliditate determinată de boli obișnuite, pensiilor şi indemnizaţiilor de invaliditate determinată de accidente de muncă și boli profesionale.

De asemenea, vor fi acordate prestații pentru incapacitate temporară de muncă determinată de boli obișnuite sau accidente în afara muncii, prestații pentru incapacitate temporară de muncă determinată de boli profesionale sau accidente de muncă, prestații de maternitate, ajutoare materiale de deces și de șomaj.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *