Coacăza din Moldova este pe cale de dispariţie

Coacăza din Moldova este pe cale de dispariţie

 

Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură a acționat în instanță 20 de fermieri care au beneficiat de subvenții, pentru a planta coacăză.

Funcționarii spun că agricultorii nu au respectat regulile de joc, în timp ce pomicultorii afirmă că nu poartă nicio vină pentru faptul că li s-au uscat tufele de coacăză.

În 2013 fermierii au primit de la stat câte 50.000 de lei pentru fiecare hectar de coacăză plantat. Potrivit regulamentului de subvenționare, agricultorii s-au angajat să dezvolte afacerea cel puțin trei ani. 

Printre beneficiarii de subvenții se numără și Clara Sava din Codrul Nou, Telenești. Familia ei a investit două milioane de lei în 30 de hectare de coacăză. Doar că pe an ce trece tufele se usucă, în prezent fiind pe rod doar 30 la sută din plantație.

„Noi am investit cu toată familia, cinci ani de zile am muncit, dar nu am avut niciun rezultat, niciun profit. Stăm cu credite și datorii”, a spus agricultor din Larga, Anenii Noi, Clara Sava.

În aceeaşi situaţia s-a pomenit şi Nicolae Roadedeal. Bărbatul are 30 de hectare de coacăză în satul Larga din raionul Anenii Noi. El a plantat butași aduși din Polonia, iar în această vară urma să se bucure de prima roadă.

„Și cu irigare, tot se usucă. Fix aceeași problemă. Ea pur și simplu nu rezistă la temperaturile înalte, la seceta din aer”, a spus agricultor din Larga, Anenii Noi, Nicolae Roadedeal.

Iar Ecaterina Medvețchi din satul Slobozia-Dușca, raionul Criuleni a hotărât să defrișeze terenul, după ce a văzut că toată coacăza se usucă.

„După aia, în luna august, ne-au dat în judecată, ne-au spus că trebuie să întoarcem banii înapoi”, a spus agricultoare din Slobozia-Duşca, Criuleni, Ecaterina Medveţchi.

Directorul Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură afirmă că pomicultorii trebuiau să informeze reprezentanții AIPA despre problemele cu butaşii, lucru care nu s-a întâmplat.

„Niciunul dintre ei nu a sesizat instituția care i-au finanțat, adică Agenția de Intervenții și Plăți, privind constatările sau privind că plantația se usucă, că plantația este deja viabilă și nu poate fi deja utilizată conform destinației, ceea ce trebuia făcut în mod obligatoriu, conform condițiilor contractuale”, a spus directorul AIPA, Ion Ciubuc.

Șeful AIPA crede că fermierii trebuie să întoarcă banii statului. Între timp, instanța a blocat deja conturile întreprinderilor vizate.

Problema a ajuns și în vizorul specialiștilor de la Ministerul Agriculturii, care au constatat că, în ultimii ani, s-au uscat 40 la sută din cele 200 de hectare de coacăză plantate în toată țara. Pentru a afla cauza, reprezentanţii ministerului au pornit o anchetă, iar până atunci subvenţionarea coacăzei a fost stopată.

„Poate fi cauza materialului săditor neconform. Uscarea plantațiilor poate fi ca rezultat a condițiilor piedo-climaterice. Deci, a schimbărilor climatice. Poate fi posibil și dezvoltarea unui virus care mai mult se reflectă la materialul săditor. A patra cauză, posibil întreținerea neadecvată”, a spus secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Iurie Uşurelu.

Dacă se va demonstra faptul că plantațiile s-au uscat din cauza climei, statul nu va mai oferi subvenții pentru această cultură.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *