consultări moldo-române referitoare la sectorul energetic

consultări moldo-române referitoare la sectorul energetic

 

Consultări moldo-române privind realizarea proiectelor de interconexiune a rețelelor de transport energie electrică și gaze naturale dintre Republica Moldova și România se desfășoară la Chișinău, informează MOLDPRES cu referire la un comunicat al Serviciului de comunicare și relații publice al Ministerului Economiei.

Reuniunea de astăzi este o continuare a dialogului vicepremierului Octavian Calmîc, ministru al Economiei, cu omologul său român, Mihai Tudose, care a avut loc la 28 aprilie curent, la Ploiești, și unde a fost luată decizia de elaborare și punere în aplicare, pînă la 15 mai curent, a unui plan comun de implementare a proiectelor de interconexiune.

”Aceste două proiecte sînt de o importanță nu doar națională, dar și regională, și autoritățile Republicii Moldova acordă o atenție prioritară realizării lor în practică. Sînt convins că în rezultatul consultărilor de azi, experții de la cele două ministere, cît și de la companiile de specialitate din cele două state, vor elabora o foaie de parcurs, care ne va permite să avansăm în termen reali în realizarea proiectelor”, a declarat vicepremierul Octavian Calmîc.

La rîndul său, Petre Iulian Nicolescu, secretar de stat la ministerul Economiei al României, a menționat că, în rezultatul acestor consultări, urmează a fi stabilite mai multe obiective concrete pentru activitatea grupelor de lucru pentru ambele proiecte. ”Astăzi trebuie să stabilim obiective concrete pe fiecare proiect în parte, ca într-un final ambele proiecte să fie realizate și funcționale conform termenilor stabiliți”, a spus oficialul român.

Lucrările de proiectare a gazoductului sînt realizate conform graficului, astfel încît pe segmentul pe teritoriul României acesta va fi prezentat în luna august curent, iar pe teritoriul Republicii Moldova, pe tronsonul Ungheni – Chișinău, către finele lunii iulie, s-a anunțat în cadrul ședinței.

Octavian Calmîc a specificat că pînă la finele lunii mai, partea moldovenească va adopta Legea privind declararea utilității publice a gazoductului Ungheni-Chișinău, care va permite eliberarea certificatului de urbanism pentru construcția gazoductului. Vicepremierul speră ca la începutul anului 2019 gazoductul să fie funcțional la toate compartimentele pe ambele părți.

Cît privește interconexiunea rețelelor de transport energie electrică există unele restanțe în timp și experții trebuie să stabilească o foaie de parcurs exactă, care ar permite revenirea la graficul prestabilit. ”Noi dorim să avansăm pe partea de proiectare, deoarece este foarte important atît pentru Republica Moldova, cît și pentru alte state din regiune, ca în 2020 aceste interconexiuni să fie funcționale”, a specificat ministrul Economiei.   

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *