Dublarea controalelor la contribuabili va fi exclusă

Dublarea controalelor la contribuabili va fi exclusă

 

Serviciul Fiscal de Stat va avea obligația să-și coordoneze planul controalelor cu Serviciul Vamal, precum și să facă schimb de informații în acest sens.

În cazul în care în planul controalelor vor exista coincidențe, în partea ce se referă la persoana supusă controlului, va fi obligatorie efectuarea controalelor comune. Prevederea este inclusă într-un proiect de modificare a mai multor actele legislative, care a fost examinat astăzi de Cabinetul de miniștri.

Potrivit documentului, orice persoană supusă controlului de către Fisc, care se va considera vătămată într-un drept al său, va putea să le conteste, prin depunerea unei cereri prealabile de contestare în formă scrisă, la Serviciul Fiscal de Stat.

Cererea prealabilă de contestare se va examina de către un Consiliu de soluționare a disputelor:

  • în cazul în care solicitantul a consemnat acordul cu privire la divulgarea datelor, precum și contestă acțiunile, inacțiunile sau actele legate de o obligație fiscală în sumă de peste 100 de mii de lei pentru persoanle juridice și peste 50 de mii de lei pentru persoane fizice;
  • potrivit procedurilor stabilite de articolele 267-274 din Codul fiscal.

Consiliul de soluționare a disputelor va fi format în cadrul SFS din:

  • șefii direcțiilor cu atribuții de elaborare sau implementare a metodologiilor de control fiscal, precum și ai subdiviziunii juridice;
  • reprezentantul Ministerului Finanțelor;
  • cel puțin trei reprezentanți ai asociațiilor din mediul de afaceri pentru domeniul fiscal.

Activitatea Consiliului va si condusă și asigurată de către directorul Serviciului Fiscal de stat sau directorii-adjuncți ai acestuia.

Cererea prealabilă de contestare va putea fi depusă în termen de 30 de zile de la data primirii deciziei pe marginea contestației, iar decizia Consiliului de soluționare a disputelor va fi emisă în cel mult 30 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de contestare. În cazul în care contribuabilul nu va fi de acord cu decizia Consiliului, acesta va fi în drept, în termen de 30 de zile, să se adreseze în instanța de judecată și să o conteste.

Un Consiliu de soluționare a disputelor va fi format și la Serviciul Vamal, care va examina petițiile și contestațiile depuse de agenții economici.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *