Femeile care au născut în UTA vor beneficia de indemnizaţiile autonomiei

Femeile care au născut în UTA vor beneficia de indemnizaţiile autonomiei

 

Din aprilie, femeile din alte raioane ale ţării care au născut pe teritoriul UTA Gagauz-Yeri, vor putea beneficia de indemnizaţiile regionale.

Modificările respective au fost operate ieri de către membrii Executivului de la Comrat în Regulamentul privind alocarea indemnizaţiilor regionale pentru naştere, care constituie 400 de lei pentru primul copil şi 600 de lei pentru cel de-al doilea şi ceilalţi următori.

Iniţiativa a fost lansată după ce administraţiile maternităţilor din autonomia găgăuză au enunţat doleanţele lăuzelor din alte regiuni ale ţării, care au născut în instituţiile medicale din Comrat, Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti. Potrivit şefilor de maternităţi, în spitalele din UTA Gagauz-Yeri deseori nasc paciente din alte raioane ale ţării, dar nu pot beneficia de indemnizaţia regională de vreme ce nu au viză de reşedinţă în autonomie, indică gagauzinfo.md.  

Astfel, începînd cu luna curentă indemnizaţiile stabilite de autorităţile de la Comrat vor putea fi primite de toate femeile care nasc în autonomie, indiferent de locul de trai. De asemenea, de indemnizaţiile respective vor putea beneficia şi mamele din UTA Gagauz-Yeri care din anumite motive au născut în capitală sau alte localităţi din ţară.

Sursa: Moldpres

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *