Guvernul a aprobat noi proiecte energetice și de mediu

Guvernul a aprobat noi proiecte energetice și de mediu

 

În Moldova vor fi create noi oportunități pentru finanțarea proiectelor cu impact benefic asupra mediului înconjurător.

Executivul a aprobat astăzi un proiect de lege pentru ratificarea Acordului-cadru între Republica Moldova şi Corporaţia Financiară Nordică de Mediu (NEFCO), întocmit la Chișinău la 21 iulie 2017. 

Fondurile sunt destinate implementării proiectelor în domeniul eficienţei energetice, energiei regenerabile și a mediului: reabilitarea clădirilor, a sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică, înnoirea şi modernizarea parcurilor auto, soluţionarea problemelor aferente managementului apelor uzate şi deşeurilor municipale. Proiectele vor fi realizate la nivel de municipii/oraşe, inclusiv utilizând parteneriatul public-privat. Totodată, pot fi eligibile şi întreprinderile municipale, cele cu capital majoritar de stat, care şi-au propus raţionalizarea propriului consum de energie. Finanţarea se efectuează sub formă de împrumuturi de până la 5 milioane de euro, în condiţii de piaţă sau preferenţiale, care conţin, după caz, o componentă de grant.

De notat că NEFCO este și una dintre instituţiile financiare internaţionale care are rolul de Agenţie de implementare a proiectelor finanţate de către Fondul Regional al Parteneriatului Europei de Est pentru Eficienţă Energetică şi Mediu (E5P), la care Republica Moldova participă și are acces la resurse în valoare de 150 milioane de euro, dintre care circa 30 de milioane de euro constituie grant. Corporaţia Financiară Nordică de Mediu a fost înfiinţată în anul 1990 de către Danemarca, Islanda, Norvegia, Finlanda şi Suedia.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *