Igor Dodon a felicitat oamenii de știință din țară cu sărbătoarea de azi

Igor Dodon a felicitat oamenii de știință din țară cu sărbătoarea de azi

 

Președintele Republicii Moldova i-a felicitat pe oamenii de știință din republică printr-un mesaj cu prilejul Zilei Științei, care este celebrat pe 10 noiembrie.

Șeful statului i-a felicitat pe membrii comunității științifice din Moldova cu ocazia acestui eveniment și a apreciat foarte mult devotamentul cu care ei servesc în cel mai frumos mod Știința.

Igor Dodon a menționat că cercetarea și inovarea reprezintă domeniul menit să găsească răspunsuri la cele mai dificile și mai importante necunoscute ale vieții, probleme a căror rezolvare să aibă impact direct asupra bunăstării oamenilor. El a adăugat că dimensiunea cercetării și inovării cere de la persoanele implicate în acest dificil și sinuos proces insistență, minuțiozitate și încredere de nezdruncinat în reușită.

Avînd deplina convingere că doar o societate fundamentată pe cunoaștere și adevăr are un viitor sigur, președintele și-a exprimat respectul pentru întreaga comunitate academică din țara noastră, care, astăzi, parcurge momente dificile. El și-a arătat încrederea în potențialul intelectual afirmat și în tinerii cercetători ai Republicii Moldova, prin care știința națională are prezent și o valoroasă zi de mîine.

Igor Dodon le-a urat savanților sănătate, succese remarcabile pe plan profesional și personal și cît mai multe momente de împlinire sufletească.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *