În R. Moldova a fost lansată prima linie de asamblare a colectoarelor solare

În R. Moldova a fost lansată prima linie de asamblare a colectoarelor solare

 

La SA „Răut” din Bălți a fost lansată prima linie de asamblare a colectoarelor solare în Republica Moldova.

Materia primă pentru asamblarea unui lot de 100 colectoare solare cu tuburi vidate a fost importată din Polonia, iar personalul tehnic specializat a fost instruit atât în Polonia, cât și în Moldova, în cadrul unor ore practice.

Personalul tehnic specializat, cu ghidarea experților din Polonia, și-au testat cunoștințele teoretice și au asamblat cu succes colectoare solare în Republica Moldova.

Lansarea liniei a avut loc în cadrul proiectului “Consolidarea capacităților locale privind producția colectoarelor solare în Republica Moldova”, proiect susținut de către Ministerul Economiei și Infrastructurii și implementat de comun cu Agenția pentru Eficiență Energetică, cu suportul  Guvernului Poloniei prin intermediul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO).

Agenția pentru Eficiență Energetică a selectat beneficiarul local al echipamentului de asamblare a colectoarelor solare și a acordat asistență în transmiterea procesului tehnologic din Polonia, iar ulterior este responsabilă de monitorizarea procesul de implementarea a proiectului.

Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială a acordat asistenţă tehnică și financiară nerambursabilă, în sumă de 170 000 euro, sub forma echipamentelor necesare instalației liniei de producere, materiei prime necesare producerii, instruirii personalului, asigurării și certificării procesului de producere.

Întreprinderea „Răut” va menţine pe parcursul a minim trei ani proiectul de producerea colectoarelor solare cu tuburi vidate, ce va asambla și asigura comercializarea echipamentul pe teritoriul Republicii Moldova și pe piețele străine.

Compania „Răut” din Bălți activează din anul 1944 este specializată în construcția echipamentelor pentru industria marină și crearea, fabricarea și mentenanța echipamentelor hidroacustice, antenelor hidroacustice și transformatoarelor.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *