În spaţiul postsovietic se menţine pericolul revoluţiilor colorate

În spaţiul postsovietic se menţine pericolul revoluţiilor colorate

Pericolul repetării revoluţiilor colorate în spaţiul postsovietic se va menţine. Deşi acest mecanism politic aproape că s-a epuizat, el va fi folosit în continuare, deoarece nu există altul deocamdată".

De această opinie este directorul "Sputnik-Belarus", Andrei Kaciura, care a participat marţi la videoconferinţa Moldova-Georgia-Belarus.

Potrivit agenţiei INFOTAG, la conferinţa video au participat experţi politici şi jurnalişti, care au discutat rezultatele alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din aceste ţări, tendinţele de viitor pe plan geopolitic şi economic.

Politologul Corneliu Ciurea a vorbit despre unicitatea relaţiei între opoziţie şi guvernare în Moldova.

"Spre deosebire de Georgia şi Belarus, la noi s-a produs un caz deosebit în timpul alegerilor prezidenţiale. Guvernarea şi-a retras candidatul (pe Marian Lupu din partea PDM - "I") în favoarea opoziţiei. Candidaţii de opoziţie rămaşi în cursă au început să-şi promoveze imaginea de luptător cu corupţia şi oligarhii, plasând pe locul doi geopolitica. Însă aceasta şi-a reluat poziţia după învestirea Preşedintelui Igor Dodon. A început lupta cu simbolurile - scoaterea drapelului UE de pe reşedinţa prezidenţială, schimbarea limbii pe site-ul oficial. Acum republica are, pe de o parte, un preşedinte prorus, dar cu atribuţii limitate, iar pe de altă parte - un guvern şi o majoritate parlamentară prooccidentală", a remarcat el.

Experţii sunt de părerea că acum orice ţară "trebuie să acţioneze raţional, iar timpul iluziilor a trecut".

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *