La 10 ianuarie poate fi urmărită o eclipsă de Lună

La 10 ianuarie poate fi urmărită o eclipsă de Lună

 

O eclipsă de Lună se produce întotdeauna în momentul fazei de Lună Plină.

Luna ianuarie din 2020 este marcată de producerea primei eclipse vizibile de pe teritoriul României, prin urmare
și de pe cel al Moldovei. La 10 ianuarie poate fi urmărită o eclipsă de Lună prin penumbră din Europa, din Asia,
din Australia şi din Africa. De pe teritoriul României poate fi observată pe tot parcursul desfăşurării, începând de
la ora 19.08 (intrarea în penumbră) până la ora 23.12 (cu ieşirea completă din penumbră), informează Observatorul
Astronomic. Cea mai veche eclipsă de Lună consemnată a avut loc în anul 3450 î.Hr. În vechile culturi, când
avea loc o eclipsă, oamenii spuneau că soarele sau luna au fost înghiţite de balaur sau de dragon. În cultura veche
românească, oamenii spuneau că erau mâncate de vârcolaci.

Următoarea eclipsă de Lună, vizibilă din ţara noastră, se va produce la 5 iulie 2020 şi este tot prin penumbră.

O eclipsă de Lună se produce întotdeauna în momentul fazei de Lună Plină, deci când Soarele este în opoziţie
cu Luna. Fazele – Luna Nouă sau Luna Plină – se produc la fiecare două săptămâni, dar eclipse se produc, de
regulă, de patru ori pe an. Pentru ca un astfel de fenomen să aibă loc, este necesar ca cele trei corpuri cereşti,
Soarele, Pământul şi Luna, să se afle aproximativ pe aceeaşi direcţie.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *