La Chişinău va avea loc premiera unui spectacol după un scriitor englez

La Chişinău va avea loc premiera unui spectacol după un scriitor englez

 

Premiera spectacolului „Colecționarul”, în regia Danielei Burlaca va avea loc pe  9  şi 10 decembrie, la ora 19.00, la  Teatrul Independent "Geneza Art".

Spectacolul „Colecționarul” reunește o echipă  din care fac parte: regizoarea și actrița Daniela Burlaca și actorii din distribuție: Nicu Țurcanu și Andrei Porubin. Coregrafa este semnată de Irina Slobodeaniuc, scenografia – de Daniela Burlaca, costume – Evgheni Hudorojcov.

În cadrul unei conferinţe de piesă de astăzi, regizoarea Daniela Burlaca a menţionat că a  făcut  o dramatizare după acest roman, montat anterior şi la  Hollywood, deoarece  abordează nişte teme actuale, care se regăsesc şi în societatea noastră. „Vorba e că şi la noi dispar fete şi băieţi fără urmă.  Această lucrare aduce un mesaj important pentru noi – să fim mai atenţi unii faţă de alţii, mai buni, mai toleranţi.  Eu joc fata din mrejele păianjenului.  Un rol  dramatic, chiar tragic. Pentru că ea este ţinută într-o pivniţă până o să moară”, a precizat  Daniela Burlaca.

La rândul său, Nicu Ţurcanu a afirmat că în acest spectacol joacă un rol care îl reprezintă. „În piesă este vorba şi despre faptul că  în artă cine nu  se oferă cu toată dăruinţa nu este un artist adevărat”, a subliniat Nicu Ţurcanu.

Teatrul Independent Geneza Art se află la cea de-a opta stagiune.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *