Mai multe instituții preșcolare au fost renovate cu suportul fundației „Din Suflet”

Mai multe instituții preșcolare au fost renovate cu suportul fundației „Din Suflet”

 

Datorită fundației de binefacere „Din Suflet” a Primei Doamne, circa 200 de grădinițe au fost reabilitate și date în exploatare.

Potrivit sursei citate, în total, aproximativ 75 mii de persoane au fost ajutate de fundație prin diverse proiecte. „A fost lansat și realizat un proiect național privind promovarea modului sănătos de viață. Acesta prevede construcția complexelor sportive în localitățile rurale din țară, care includ: terenuri de fotbal, de baschet, volei, tenis de câmp, aparataj pentru gimnastică și fitness, terenuri de joacă pentru copii și locuri de odihnă pentru vârstnici. Lucrările au fost inițiate în zece din cele mai mari localități rurale din țară”, a spus Manole.

Totodată, membrul consiliului fundației a specificat că, anul trecut, a fost realizat un proiect național de suport în procesul de școlarizare. „În acest sens, au fost oferite peste opt mii de ghiozdane cu rechizite școlare copiilor din familii social-vulnerabile, cele numeroase sau monoparentale. La fel, au fot realizate proiecte pentru vârstnici, tinere talente, familii cu mulți copii și persoane aflate în dificultate. Totodată, a fost oferit suport pentru 10 copii cu deficiențe de auz”, a afirmat Rita Manole.

Tot în cadrul conferinței, au fost prezentate prioritățile fundației pentru acest an. „Ne propunem să oferim suport financiar pentru reabilitarea a peste 500 de grădinițe. Vom continua să promovăm modul sănătos de viață prin construcția a încă o sută de complexe sportive. La fel, vom oferi circa 10 mii de ghiozdane cu rechizite pentru copii”, a menționat Manole.

Fundația de binefacere „Din Suflet” a Primei Doamne, Galina Dodon, a fost creată în luna februarie a anului trecut.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *