Mărimea amenzilor în Moldova s-a majorat de peste două ori

Mărimea amenzilor în Moldova s-a majorat de peste două ori

De astăzi, mărimea amenzilor contavenţionale şi penale s-a majorat de peste două ori. Mărimea unităţii contravenţionale a crescut de la 20 de lei la 50 de lei.

Din 7 noiembrie, unitatea convenţională în Moldova a fost majorată de la 20 de lei până la 50 de lei. Modificările respective au fost operate de deputaţi încă în vara acestui an.

Autorul acestor modificări, Ministerul Justiţiei, şi-a motivat propunerea de a majora de aproape 2,5 ori mărirea unităţii convenţionale prin faptul că aceasta a rămas neschimbată timp de 14 ani. Astfel, amenzile aplicate în prezent, care se măsoară în unităţi convenţionale, sunt disproporţionate în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite.

În aceste condiţii, din 7 noiembrie, mărimea amenzilor aplicate persoanelor fizice şi juridice a crescut considerabil. Cea mai mare amendă aplicată persoanei fizice se va ridica până la un milion de lei, iar pentru persoanele juridice – 3 milioane de lei.  Conform noilor modificări, pragul maxim al amenzilor penale a crescut de la 1000 la 3.000 unități convenționale pentru persoanele fizice şi de la 10.000 la 20.000 unități convenționale pentru pentru persoanele fizice care au comis infracțiune din interes material. Pentru persoanele juridice aceste amenzi vor oscila între 20 de mii şi 60 de mii de unităţi convenţionale.

Pragul maxim al amenzii contravenționale s-a majorat de la 150 la 500 de unități convenționale pentru persoanele fizice şi de la 500 la 1.500 de unități convenționale pentru persoanele fizice cu funcție de răspundere și persoanele juridice.

În cazul în care persoana amendată se va eschiva de la plata amenzii, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu închisoare, calculându-se o lună de închisoare pentru 100 de unităţi convenţionale. Însă, dacă persoana amendată nu este în stare să plătească amenda stabilită, judecata poate înlocui suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculându-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 100 de unităţi convenţionale de amendă.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *