Numărul migranţilor din taberele a depăşit 20.000 la Grecia

Numărul migranţilor din taberele a depăşit 20.000 la Grecia

 

Toţi migranţii care pătrund ilegal pe teritoriul UE pot fi trimişi înapoi.

Pentru prima dată din toamna anului 2018, numărul migranţilor din taberele de refugiaţi de pe insulele greceşti
din estul Mării Egee a depăşit 20.000, conform informaţiilor furnizate marţi de ministerul pentru protecţia
cetăţeanului de la Atena. 

În aprilie, numărul celor care trăiau în aceste tabere scăzuse la 14.000. În octombrie 2018, guvernul grec a început
transferul a mii de migranţi pe continent pentru a decongestiona taberele în care traiul devenise greu de suportat
pentru mulţi migranţi şi care ducea în mod frecvent la izbucnirea unor revolte.

Surse din cadrul gărzilor de coastă afirmă că numărul persoanelor care ajung pe malurile Greciei din Turcia este
din nou în creştere. Marţi dimineaţă, peste 170 de migranţi acostaseră pe insulele greceşti sau pe continent în mai
puţin de 24 de ore după ce se aventuraseră pe ruta maritimă periculoasă provenind din Turcia. Garda de coastă a
interceptat 46 de migranţi în largul oraşului Alexandroupoli, la doar câţiva kilometri de ţărmul turcesc de unde
plecaseră. Alţi 131 de migranţi au fost recuperaţi în largul insulei Lesbos.

Noul guvern condus de premierul Kyriakos Mitsotakis intenţionează să eficientizeze procesul de depunere a
cererilor de azil şi să îi deporteze mai rapid înapoi în Turcia pe cei care nu se califică. Conform unui acord
convenit între UE şi Turcia în martie 2016, toţi migranţii care pătrund ilegal pe teritoriul UE provenind din
Turcia pot fi trimişi înapoi.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *