O delegaţie a Guvernului rus blocată în Aeroportul capitalei

O delegaţie a Guvernului rus blocată în Aeroportul capitalei

 

O delegaţie a Federaţiei Ruse sosită pentru a participa la un forum de colaborare în domeniul afacerilor, organizat la Bălţi, a fost blocată în Aeroportul Internaţional Chişinău.

Evenimentul urma să aibă loc la iniţiativa Guvernului rus, după ce în vara acestui an, o delegaţie din capitala de nord a ţării a participat la Forumul Urbanistic din Moscova.

Despre aceasta au anunţat vicepreşedinţii „Partidului Nostru” în cadrul unei conferinţe de presă, aflând despre cele întâmplate chiar în timpul conferinţei pe care o susţineau. Aflat în legătură directă prin Skype, preşedintele formaţiunii, primar al municipiului Bălţi, implicat plenar în organizarea forumului de la Bălţi a spus că va lua imediat legătura cu Ambasada Moscovei de la Chişinău şi Ministerul Afacerilor Externe pentru a afla motivul reţinerii.

Din primele informaţii, Poliţia de Frontieră le-ar fi interzis intrarea în ţară participanţilor la Forumul „Moscova-Bălţi-Moldova”, programat pentru zilele de 23-24 noiembrie în capitala de nord. Motivul oficial nu este cunoscut deocamdată.

Aflând despre acest fapt, primarul de Bălţi, Renato Usatîi a criticat dur acţiunile guvernării care împiedică orice dezvoltare a infrastructurii. Usatîi a precizat că delegaţia de la Moscova este compusă din cei mai buni specialişti în domeniul administrării gospodăriilor, experienţa şi cunoştinţele cărora le sunt necesare nu doar specialiştilor din Bălţi, dar şi din alte sate şi oraşe ale ţării, reprezentanţi ai cărora, indiferent de apartenenţa politică, au fost invitaţi la evenimentul de mâine şi poimâine.

La forumul din Bălţi, era planificată participarea a circa 300 de persoane, reprezentanţi ai Guvernului Moscovei, Primăriei Bălţi, satelor şi oraşelor din Moldova, precum şi experţi în domeniul dezvoltării gospodăriei orăşeneşti, în total circa 300 de persoane.

Evenimentul este îndreptat spre formarea unor contacte directe a reprezentanţilor business-ului mic şi mijlociu în Rusia şi Moldova, susţinerea activităţii de antreprenor, schimb de experienţă, informarea comunităţii de antreprenori despre perspectivele comunităţii de afaceri.

Forumul este organizat cu susţinerea Primăriei Bălţi şi Guvernului Moscovei, a Departamentului relaţiilor economice externe şi internaţionale ale Moscovei şi Centrului colaborării internaţionale din Moscova.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *