Prețurile la carburanții se vor ieftini

Prețurile la carburanții se vor ieftini

 

La stațiile de alimentare din Moldova, vor scădea prețurile la benzină și motorină, iar cel al carburanților se va reduce cu aproximativ 1,5%.

Acest lucru rezultă din noile prețuri maxime cu amănuntul pentru produsele petroliere de bază, care vor funcționa în următoarele două săptămîni, publicate astăzi de către Agenția Națională de Reglementare în Energetică.

Astfel, pentru perioada cuprinsă între 13 și 26 decembrie 2017 prețul maxim de vînzare cu amănuntul al benzinei Premium-95 este stabilit la nivelul de 17,41 lei pe litru, iar cel al motorinei – de 15,61 lei per litru.

În cele două săptămîni anterioare, în perioada 29 noiembrie – 12 decembrie 2017, prețul maxim de vînzare cu amănuntul al acestor combustibili a fost de 17,67 și 15,85 lei pe litru, respectiv.

Deci în următoarele două săptămîni benzina se va ieftini în medie cu 26 de bani pe litru sau cu 1,5%, iar combustibilul diesel va scădea în preț cu o medie de 24 de bani pe litru sau tot cu aproximativ 1,5%.

La fiecare 14 zile calendaristice, în ziua de marți, ANRE stabilește prețurile plafon de comercializare cu amănuntul a benzinei și motorinei și le publică pe site-ul său. În aceeași zi, fiecare operator de pe piața produselor petroliere determină, ținînd cont de prețurile plafon stabilite de ANRE, prețurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere, le publică pe pagina sa web și le afișează pe panourile informative de la stațiile de alimentare. Prețurile stabilite de operatori intră în vigoare și se aplică pentru toți consumatorii, începînd cu ziua de miercuri, ora 00.01 noaptea.

Operatorii nu au dreptul să comercializeze cu amănuntul carburanții la prețuri mai mari decît prețurile plafon stabilite de ANRE. Contravenienţii sînt pasibili de sancţiuni dure, pînă la retragerea licenței.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *