Se anunță un concurs pentru toată țara „Familii diferite, aceeași dragoste”

Se anunță un concurs pentru toată țara „Familii diferite, aceeași dragoste”

 

În contextul Zilei Internaționale a Familiei se lansează Concursul naţional pentru toate familiile din Moldova „Familii diferite, aceeași dragoste”. 

Indiferent de numărul membrilor săi, familia înseamnă dragoste, grijă şi ocrotire părintească. În acest sens, ministerul vine să susțină familiile ca un mediu armonios în creșterea și dezvoltarea copiilor.

Începând de astăzi, pe parcursul următoarelor 24 de zile (18 aprilie-11 mai 2017), familiile din toată ţara pot trimite la sediul ministerului video de un minut și pozele lor care respectă tematica concursului, împreună cu o mică descriere sau un moto al familiilor lor. Cele mai reuşite lucrări vor fi premiate pe 15 mai, de Ziua Internațională a Familiei.
 
Prin această iniţiativă, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei își propune să promoveze la nivel național unicitatea tuturor familiilor din țara noastră, inclusiv familii monoparentale, asistenți parentali profesioniști, case de tip familial, copii care cresc cu bunici, unchi sau mătuși.
 
Toate fotografiile și filmulețele pot fi expediate pe email: presa@mmpsf.gov.md sau la adresa: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Concursul ” Familii diferite, aceeași dragoste”, str. Vasile Alecsandri 1, Chișinău, MD 2009, Republica Moldova.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *