Semnăturile pentru demiterea lui Chirtoacă pot fi colectate în timp record

Semnăturile pentru demiterea lui Chirtoacă pot fi colectate în timp record

 

Numărul necesar de semnături în susținerea referendumului pentru demiterea primarului general Dorin Chirtoacă, cel mai probabil, va fi colectat în timp record.

Astfel, timp de doar cinci zile, 18 382 de locuitori ai capitalei au semnat deja pentru organizarea plebiscitului, scrie actualitati.md.

Consilierul municipal Ion Ceban a anunțat azi dimineață că în doar cinci zile socialiștii au adunat 18 mii 382 de semnături în favoarea referendumului de demitere a lui Dorin Chirtoacă.

„Două luni va fi prea mult pentru pentru a strânge toate semnăturile de care avem nevoie”, au declarat consilierii fracțiunii PSRM în acest context. 

Aleșii locali susțin că în proces sunt antrenați circa cinci sute de persoane, membre ale grupului de inițiativă, în fiecare sector al capitalei fiind amplasate câte cinci corturi pentru colectarea semnăturilor.

Următoarea etapă de colectare a semnăturilor ar urma să aibă loc deja în suburbiile orașului. 

Amintim că pe 11 mai, grupul de inițiativă a inițiat procesul de colectare a semnăturilor în susținerea referendumului pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă. Timp de 60 de zile urmează să fie colectate nu mai puțin de 60 de mii de semnături.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *