Șoferii care conduc cu mâna scoasă pe geam pot primi amendă

Șoferii care conduc cu mâna scoasă pe geam pot primi amendă

 

Conducerea unei mașini cu brațul scos pe geam reprezintă cea mai simplă metodă de a se răcori, dar și o obișnuință.

Din punct de vedere al legislației rutiere din Italia, acest lucru nu este tocmai în regulă. Acest stil de condus poate pune în pericol integritatea și sănătatea șoferului, dar și a portofelului acestuia, pentru că, dacă se constată că un șofer conduce cu mâna pe geam, el poate primi o amendă de peste 150 de euro.

În legislația italiană nu există o interdicție clară privind condusul cu mâna pe geam, dar o serie de articole din Codul rutier italian introduc mai multe restricții, care cumulate pot duce la amendarea persoanelor care țin mâna pe geam în timp ce conduc.

De exemplu, în capitolul denumit ”Norme de comportament rutier”, la art. 140, se precizează faptul că ”Toți participanții la trafic trebuie să se comporte în așa fel încât să nu constituie un pericol pentru trafic și să protejeze siguranța rutieră”.

Mai clar este articolul 141, articol ce tratează aspecte legate de viteză și care stipulează faptul că ”Șoferul trebuie să dețină în permanență controlul autovehiculului, astfel încât să poată desfășura toate manevrele necesare în condiții de siguranță (…)”. Este evident că, în cazul apariției unei situații ce necesită o manevră de urgență, în special de virare, faptul că o mână nu este pe volan va face ca șoferul să aibă o reacție întârziată sau chiar să piardă controlul vehiculului și să fie implicat într-un accident. Nerespectarea acestei prevederi din Codul rutier poate duce la o amendă de aproximativ 170 de euro.

În plus față de cele menționate anterior, Codul rutier italian, la articolul 173, precizează faptul că se poate folosi un sistem de comunicare telefonică, dar care, pentru operare, nu necesită folosirea (pe perioade lungi) a mâinilor. Mai exact pot fi folosite sisteme de tip hands free, care, după cum și numele o indică, se pot opera fără ajutorul mâinilor sau doar cu o minimă intervenție.

Așadar, în funcție de agentul de circulație întâlnit, care poate interpreta diferit articolele din legislația rutieră italiană, persoanele care conduc cu mâna pe geamul mașinii riscă să fie sancționate, inclusiv cu amendă.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *