Tariful pentru energia electrică a fost majorat

Tariful pentru energia electrică a fost majorat

 

Populaţia din zona deservită de Compania Gas Natural Fenosa Furnizare Energie va plăti un tarif de 1,99 lei pentru un kilowatt/oră (fără TVA), cu 3,6 la sută mai mult decât achita anterior, după intrarea în vigoare a hotărârii de astăzi a Consiliului de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind aprobarea noilor tarife. 

Furnizorul de energie a solicitat majorarea tarifelor la serviciile de furnizare a energiei electrice consumatorilor finali în medie cu 12,7 la sută, cu începere de la 1 aprilie 2017, inclusiv pentru consumatorii casnici în mărime de 2,26 lei pentru un kilowatt/oră.

Cererea de ajustare a tarifelor la costuri a fost remisă ANRE la sfîrșitul lunii noiembrie 2016, cînd furnizorul de energie electrică a solicitat o majorare de 10,5 la sută. Întreprinderea și-a argumentat solicitarea prin faptul că o parte din devierile acumulate anterior nu au fost luate în calcul la stabilirea tarifului în iulie 2015, precum și cele acumulate pe parcursul anului 2016, rata inflației de 4,4 la sută, dar și creșterea costurilor de bază.

Amînarea ajustării a dus la acumularea de noi devieri financiare și cheltuieli suplimentare, ca urmare compania și-a revăzut solicitarea în creștere pînă la 12,7 la sută, a declarat în ședința publică Sergiu Codreanu, reprezentantul Gas Natural Fenosa Furnizare Energie.

Reprezentantul ANRE, Alexandru Ursu, a menționat că la actualizarea tarifelor au fost luaţi în calcul mai mulţi factori, inclusiv devierile financiare acumulate anterior ca urmare a deprecierii leului, dar și diminuarea preţului de achiziție a energiei electrice, un curs de schimb mai mic decît cel luat în calcul la ajustarea anterioară a tarifului și alți factori.

Consumatorii finali conectați la rețelele de tensiune înaltă vor plăti un tarif de 1,53 lei pentru un kilowatt/oră, iar cei conectați la rețelele de tensiune medie – 1,82 lei, respectiv cu 8 bani și 11 bani mai puțin decît a solicitat Gas Natural Fenosa Furnizare Energie.

Administrația celui mai mare furnizor de energie electrică din Republica Moldova s-a arătat nemulțumită de nivelul majorărilor și a menționat că noile tarife nu încurajează investițiile în rețele.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *