Transportul public din capitală va fi dotat cu GPS

Transportul public din capitală va fi dotat cu GPS

Apoi cu tichetare electronică. Ce beneficii promit autoritățile?

Mai întâi sistemul GPS, apoi tichetarea electronică. Șeful Direcției Municipale Transport, Vitalie Butucel, a
declarat că implementarea sistemului de monitorizare a transportului public GPS va fi realizată înainte de sistemul
de tichetare electronică. În cadrul unui eveniment, o firmă specializată în acest domeniu a oferit detalii despre
sistem dar și despre aplicația mobilă care este deja implementată în mai multe orașe din Ucraina. 

Butucel a dat asigurări că aplicația răspunde multor cerințe pe care le are municipalitatea față de implementarea
unui asemenea sistem. De exemplu, aceasta oferă exactitate pe harta online de monitorizare a unităților de transport,
dar și intervalele de circulație dintre acestea. 

„Primul pas ar trebui să fie sistemul GPS, apoi tichetarea electronică. Prin monitorizare vom aduce confort
călătorilor. Toată populația Chișinăului are telefoane mobile care să le permite o aplicație și să vadă online când
vine autobuzul sau troleibuzul”, a declarat  Vitalie Butucel.

Respectiv, reprezentatul firmei din Ucraina a fost îndemnat de către autoritățile de la Chișinău să aștepte caietul
de sarcini și să ajusteze sistemul la condițiile transportului public din capitală. De asemenea, agentul economic
urmează să participe la concursul care va fi anunțat la mijlocul lunii februarie. În acest sens, în bugetul municipal
este prevăzută suma de 1,2 milioane de lei. 

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *