Vadim Krasnoselski este convins că Transnistria va fi recunoscută ca stat

Vadim Krasnoselski este convins că Transnistria va fi recunoscută ca stat

 

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, este convins că Transnistria va fi totuşi recunoscută ca stat independent.

Potrivit agenţiei Infotag, declaraţia a fost făcută într-un interviu pentru postul de televiziune rusesc TVC.

"Sunt sigur că vom realiza acest lucru. Desigur, vom fi recunoscuţi, însă pentru aceasta trebuie să muncim mult. Noi asta şi facem şi suntem gata pentru această recunoaştere", a spus el.

Krasnoselski a reamintit că Transnistria a solicitat recent ONU să acorde statut special regiunii şi să creeze o nouă platformă pentru negocieri.

"Cândva funcţiona formatul "1+1" între preşedinţi. Apoi acest format a fost perturbat, pentru că au găsit un altul - "5+2". Acum asistăm la stagnarea procesului de negocieri. Dar încercăm să reluăm negocierile. Transnistria şi Rusia pledează pentru reluarea lor. Acesta este singurul format în care Transnistria are drept de vot, drepturi egale, iar acest format trebuie păstrat", a spus Krasnoselski.

În opinia liderului de la Tiraspol, "perspectiva reluării negocierilor în formatul "5+2" se menţine".

"Preşedinţia în OSCE se va schimba şi va exista şi un dialog. Toate problemele trebuie rezolvate la masa de negocieri, iar acordurile încheiate trebuie respectate. Între Moldova şi Transnistria au fost semnate circa 200 de acorduri. În practică, niciunul dintre ele nu este respectat de partea moldovenească", a spus el.

Krasnoselski a numit Transnistria "o insulă de stabilitate" în regiune şi a îndemnat Moldova şi Ucraina să ia exemplu.

"I-am propus Preşedintelui Igor Dodon să treacă de la eclaraţii politice goale la rezolvarea problemelor economice. Astăzi nu văd cum Chişinăul propune rezolvarea problemei statutului Transnistriei. Cine va schimba legile, Constituţia? Cum va fi soluţionată problema limbii, astfel încât, alături de limba română, statutul de limbă de stat să fie acordat şi limbilor moldovenească şi rusă? Problema limbii este foarte acută în această privinţă", a spus liderul Transnistriei.

Vorbind despre propunerea Preşedintelui Dodon de a organiza un referendum privind reintegrareai ţării pe ambele maluri ale Nistrului, el a menţionat că "această propunere nu are nicio bază".

"În primul rând, poporul nostru a decis deja. Avem rezultatele referendumului care a avut loc în 2006. Poporul s-a pronunţat şi vocea transnistreanului trebuie să fie auzită. În ceea ce priveşte Republica Moldova referitor la referendumul comun, noi avem sisteme juridice diferite, cetăţenie diferită. Potrivit legilor moldoveneşti, doar cei care au cetăţenia Republicii Moldova au dreptul de a participa la referendum, iar în Transnistria nu toţi o au. Şi nu se ştie dacă va fi luată în considerare opinia lor", a spus Krasnoselski.

El a subliniat că, spre deosebire de Moldova, în Transnistria poporul este consolidat în alegerea sa - "el este clar orientat spre Rusia".

"Declaraţiile politicienilor nu sunt un moment definitoriu, doar oamenii sunt cei care determină. Oamenii trebuie să spună ce vor. În Moldova poporul este dezbinat. Acum, o parte se uită spre Europa de Vest, iar cealaltă parte spre Rusia. Să organizeze ei un referendum şi să-şi determine vectorul de dezvoltare. Atunci vom înţelege şi noi unde se uită Moldova", a subliniat liderul Transnistriei.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *