Zeci de farmacişti au fost amendați pentru că vindeau antibiotice fără reţete

Zeci de farmacişti au fost amendați pentru că vindeau antibiotice fără reţete

 

Mulți dintre farmaciști continuă să ingore legile stabilite, conform cărora, unele antibiotice pot fi vândute doar cu reţeta eliberată de medic.

Pe parcursul a jumătate de an de când a intrat în vigoare Legea cu privire la prescrierea şi eliberarea medicamentelor, farmaciştii s-au ales cu amenzi de peste o sută de mii de lei pentru că nu au cerut recomandările de la doctori.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, antibioticele constituie 10 la sută din medicamentele luate de pacienții din țara noastră. Asta în timp ce standardele prevăd un consum de maximum şase la sută.

"Acum în perioada asta de când o ieşit în vigoare ordinul, atunci undeva din 10 pacienţi 3-4, restul ştiu că trebuie să vină cu reţeta de la medic. Dar înainte aproximativ toate persoanele. Numai s-a început răceala, s-a început şi problema ceea - daţi antibiotic", a declarat Valentina Cruşcova, farmacistă.

Statisticile sunt alarmante, însă prea puţini sunt cei care recunosc că iau medicamente fără prescripţie:

"Eu niciodată aşa antibioticile nu le iau la întâmplare. numai la recomandarea medicului".

"Otravă! Mai bine să nu consumăm antibiotice, dar să ne tratăm cu produse naturiste".

Antibioticele folosite excesiv provoacă rezistența microorganismelor la aceste preparate. 

"Ca rezultat avem o mărire a duratei de spitalizare, complicaţiilor în tratament, care duc la costuri mai mari în sistemul de sănătate. Însă cel mai trist, avem costuri umane foarte grave şi creşte numărul deceselor", a menţionat Stela Grigoraş, ministrul Sănătăţii.

Medicii spun că cea mai gravă situaţie este în cazul tuberculozei. 

"Tuberculoza multidrog rezistență din cazurile noi, constituie aproximativ 26 la sută, conform datelor din 2016, iar Tuberculoza drog rezistentă în cazurile de retratament, constituie aproximativ 60-62 la sută. Această rată este una înaltă", a spus Aliona david, șef secție Institutul Ftiziopneumologie  .

Şi consumul frecvent de carne tratată cu antibiotice scade imunitatea şi poate cauza reacţii alergice grave.

"Cea mai gravă problemă care este astăzi în sectorul zootehnic, este sectorul privat, unde noi astăzi avem 85-87 procente din efectivul de animale. Intuiesc că mulţi deţinători de animale ar putea să utilizeze aceste antibiotice şi alte medicamente nefiind supravegheaţi", a subliniat Vsevolod Stamati, director-adjunct al ANSA.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *