11 ferme din țară au fost atestate în categoria de prăsilă

11 ferme din țară au fost atestate în categoria de prăsilă

 

În urma atestării, deținătorii au dreptul să comercializeze resurse de prăsilă și pot obține venituri mai mari decât orice altă fermă de producție.

Ceremonia de înmânare a atestatelor a avut loc joi, 8 februarie, la Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM).

Potrivit unui comunicat de presă al MADRM, în toamna anului trecut a fost organizată o campanie de examinare a fermelor zootehnice. Comisiile de examinare au propus să fie atestate în categoria de prăsilă 11 ferme: bovine – 1, porcine – 1, ovine – 6, iepuri – 1, piscicolă – 1 și apicolă – 1.

„Beneficiarii fermelor zootehnice de prăsilă sunt susținuți prin intermediul Fondului de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, fiind acoperit până la 50% din costul animalelor de prăsilă, astfel fiind create condiții pentru ameliorarea genetică a efectivelor de animale, cumpărătorii achiziționând animale de prăsilă la prețuri practic similare cu prețurile pentru animale simple”, a declarat în cadrul ceremoniei secretarul de stat Alisa Pârlog.

Potrivit MADRM, categoria de prăsilă reprezintă o performanță ce oferă avantaje deținătorului de animale de prăsilă, inclusiv de subvenționare. În același timp, îl responsabilizează să efectueze lucrul de selecție și ameliorare a efectivului de animale, implicând pentru aceasta cheltuieli suplimentare pentru specialiști selecționeri, registre de evidență zootehnică, instrumente și utilaje pentru efectuarea măsurătorilor.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *