Compania low-cost Flydubai va relansa zborurile dintre Dubai şi Chişinău, începând cu martie 2018.
Decizia vine după ce compania, care în 2015 s-a retras din motive economice regionale, şi-a reevaluat activitatea, identificând noi avantaje economice de a reveni pe piaţă.
Anunţul a fost făcut în cadrul consultărilor de la Abu Dhabi la care a participat directorul Autorităţii Aeronautice Civile, Radu Bezniuc, şi directorul general adjunct al Autorităţii Aeronautice Civile din EAU, Omar Bin Ghaleb. La întrevederi au participat şi managerii seniori pentru politici aeriene de la companiile Emirates Airline şi Etihad Airways,
Potrivit lui Omar Bin Ghaleb, lansarea zborurilor directe Abu Dhabi-Chişinău şi Dubai – Chişinău va duce la întărirea relaţiilor economice şi sociale dintre statele noastre, iar companiile aeriene intercontinentale din Emiratele Arabe Unite oferă posibilităţi largi pentru conectarea la cât mai multe pieţe.
Flydubai este compania low-cost al Emiratelor Arabe Unite. Operatorul a început zborurile comerciale pe 1 iunie 2009 şi, în mai puţin de şapte ani a ajuns la peste 94 de destinaţii. Flydubai a intrat pe piaţa aeriană din Republica Moldova pe 20 noiembrie 2013, iar Chişinăul a devenit cea de-a 66-a destinaţie a companiei. Peste un an şi jumătate, pe 20 mai 2015, compania şi-a suspendat zborurile din motive comerciale regionale.
Emirates Airline este una dintre primele 10 companii din lume, atât în ceea ce priveşte numărul pasagerilor, iar Ethiad Airways este compania naţională a Emiratelor Arabe Unite şi este cea mai mare din Orientul Mijlociu.