Cetățenii europeni vor avea nevoie de documente speciale pentru a munci în Marea Britanie

Cetățenii europeni vor avea nevoie de documente speciale pentru a munci în Marea Britanie

Cetățenii europeni vor avea nevoie de documente speciale pentru a munci în Marea Britanie.

Cetățenii din statele membre ale UE stabiliți în Marea Britanie vor avea nevoie de documente pentru a avea dreptul de a rămâne pe teritoriul țării, a anunțat luni ministrul britanic de Interne.

Amber Rudd a făcut declarația în fața membrilor Camerei Comunelor, unde a explicat ce va presupune ieșirea din Uniune a Regatului Unit pentru unii dintre străinii stabiliți aici.

Opoziția laburistă a vrut să știe cum va fi posibil ca angajatorii și proprietarii apartamentelor închiriate să fac distincția între străinii care au dreptul de a locui și de a munci în Marea Britanie și cei care au ajuns în regat după intrarea în vigoare a restricțiilor ce ar interveni după Brexit. În regat sunt 3,2 milioane de cetățeni din UE, potrivit datelor oficiale ale ministerului de Interne.

„Va fi nevoie de unele documente, într-o formă sau alta”, a spus ministrul. Rudd a vorbit despre o „abordare treptată” a acestei probleme, astfel încât Guvernul să poată folosi „toate avantajele tehnologice de care dispunem pentru ca toate formele de imigrație să fie gestionate cu atenție”.

Ministrul a precizat că va mai dura până când planurile vor fi prezentate. Ministrul pentru Migrație, Robert Goodwill, a confirmat că “în acest stadiu nu este nevoie de documente în plus”. El a refuzat însă să răspundă direct la afirmația unui parlamentar liberal-democrat cum că remiterea de documente speciale pentru cetățenii UE din Marea Britanie ar putea costa 100 de milioane de lire pe an și ar presupune implicarea a 3.000 de funcționari.

independent.md

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *