Lucrările de reconstrucție a clădirii Președinției pot fi efectuate pe parcursul unui an cu condiția alocării resurselor financiare necesare.
Pentru finalizarea reparațiilor e nevoie de aproximativ 180 de milioane de lei, însă pentru anul curent nu sînt alocate sume în acest sens.
Într-un răspuns la o solicitare a IPN, Cancelaria de Stat menționează că lucrările de reconstrucție a clădirii Președinției, devastată în acțiunile de protest din aprilie 2009, au fost stopate în anul 2011. În septembrie-decembrie 2016 au fost efectuate lucrări de finalizare a instalării gardului metalic pe perimetrul terenului adiacent clădirii. În acest sens au fost alocați 985,4 mii lei. Alte investiții în perioada anilor 2011-2016 nu au fost făcute.
La nivelul costurilor din anul 2011, se prognoza că pentru finalizarea lucrărilor de reconstrucție a clădirii Președinției sînt necesare 112 milioane de lei. În prezent, luîndu-se în considerație majorarea costurilor pentru executarea lucrărilor, creșterea prețurilor la materialele de construcție, dar și ca urmare a necesității efectuării unor lucrări suplimentare la exteriorul clădirii, sînt necesare 180 de milioane lei.
Deși de reparația clădirii Președinției este responsabilă Cancelaria de Stat, președintele Igor Dodon a anunțat că va găsi surse extrabugetare în acest sens și a dispus să fie făcută, pînă la finele lunii februarie, evaluarea deplină a necesităților din punct de vedere financiar pentru a repara integral această clădire. Șeful statului și-a exprimat speranța ca pînă la Ziua Independenței din acest an lucrările să fie finalizate.