Femeile aflate la întreținerea soților asigurați vor beneficia de indemnizația de maternitate, indiferent de cât timp sunt neasigurate.
Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale ar putea fi completată cu un alineat nou. Acesta prevede că ”soția care se află la întreținerea soțului asigurat, beneficiază de indemnizație de maternitate, dacă la data acordării concediului de maternitate nu este angajată în câmpul muncii și nu realizează venit asigurat, fapt care se confirmă prin carnetul de muncă și prin declarația pe propria răspundere că nu este persoană asigurată”.
Modificarea este propusă în urma unei decizii a Curții Constituțională prin care a fost declarat neconstituțional art. 16 alin. 5 din Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale. Conform acestuia, se consideră că soţia se află la întreţinerea soţului asigurat dacă, pe parcursul a 9 luni consecutive premergătoare lunii acordării concediului de maternitate, nu a fost asigurată sau dacă şi-a pierdut statutul de asigurat în această perioadă din motive ce nu i se pot imputa, fapt confirmat prin carnetul de muncă şi prin declaraţia scrisă pe propria răspundere că nu este persoană asigurată.
În argumentarea CCM se menționează că aceste condiții creează o atitudine inechitabilă între soțiile care nu au lucrat deloc și cele care au lucrat parțial în ultimele nouă luni premergătoare concediul de maternitate. Chiar dacă, în ziua nașterii, cele două categorii de mame au aceleași statul, de persoane întreținute, legislația prevede remunerare socială doar pentru soțiile somere pe durata celor nouă luni de sarcină.
Curtea a subliniat că tratamentul diferențiat instituit pentru obținerea indemnizației de maternitate fără o justificare obiectivă și rezonabilă este contrar prevederilor Constituției cu privire la Egalitate, Dreptul la asistență și protecție socială și Protecția Familiei.