Potrivit denunțătorului, omul ar fi pretins și primit mijloace financiare și bunuri în sumă de peste 9 000 de euro, iar ulterior a continuat să extorcheze 10 000 de euro pentru a influența judecătorii din cadrul Curții de Apel Chișinău în vederea eliberării din arest a fratele primului.
Dat fiind faptul că învinuitul s-a eschivat de la organul de urmărire penală, în privința acestuia a fost pornit un dosar de căutare, iar, ieri, acesta s-a prezentat benevol în sala de audiență a CNA.
El a fost arestat în baza unui mandat emis de judecătoria Buiucani și se va deține în Izolatorul de detenție provizorie al MAI pe un termen de 30 de zile.
O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 326 alin. (3) lit. a) Cod Penal al Republicii Moldova.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani sau amendă în mărime de până la 6000 unități convenționale - echivalentul sumei de 300 000 de lei.
Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura Anticorupție.