Se planifică noi certificate de înmatriculare pentru autovehicule

Se planifică noi certificate de înmatriculare pentru autovehicule

 

Modelul certificatelor de înmatriculare pentru vehicule, inclusiv al celor provizorii, va suferi schimbări, pentru a fi aduse în conformitate cu prevederile directivelor europene în domeniu.

O decizie în acest sens a fost aprobată la ședința de astăzi a Executivului. Astfel, este prevăzută reformularea noțiunilor „Modelul” în „Tipul vehiculului”, „Tipul caroseriei” în „Descrierea comercială”, iar câmpul „Tipul vehiculului” va fi reformulat în „Categoria/subcategoria vehiculului”. De asemenea, va fi introdus câmpul „ J2 Tipul caroseriei”, în timp ce câmpul „Numărul motorului” va fi exclus, având caracter opţional.

 Modificările vor fi aplicate din momentul creării condiţiilor necesare pentru punerea în circulaţie a certificatelor de tip nou, dar nu mai târziu de 1 martie 2018. Certificatele eliberate până la intrarea în vigoare a noilor prevederi vor rămâne valabile până la expirarea termenului pentru care au fost eliberate.

 Implementarea proiectului nu necesită resurse financiare din bugetul de stat, cheltuielile fiind acoperite de autoritatea responsabilă de eliberarea documentelor de înregistrare pentru vehicule - Agenţia Servicii Publice, în limita surselor disponibile. Preţul pe care solicitanţii îl vor achita pentru perfectarea certificatelor nu se va majora.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *