Începând cu ziua de sâmbătă, 1 iulie, intră în vigoare noile prevederi legale care îi vizează pe proprietarii automobilelor înmatriculate în străinătate sau în stânga Nistrului.
După data de 30 iunie, proprietarii de autoturisme înmatriculate peste hotarele țării sau în regiunea transnistreană nu vor mai putea beneficia de reducerea de 70 la sută pentru vămuirea automobilelor introduse în țară până la 1 noiembrie 2016.
Cei care nu și-au înmatriculat automobilele vor avea dreptul să circule pe teritoriul ţării nu mai mult de șase luni pe an. Totodată, Serviciul Vamal precizează că, începând cu data de 1 iulie, circulația autoturismelor înmatriculate în regiunea transnistreană va fi interzisă.
În perioada de la 1 ianuarie 2017 și până la 1 iulie 2017, persoanele fizice care au introdus pe teritoriul Republicii Moldova mijloacele de transport auto care cad sub incidența noilor prevederi legale au beneficiat de o reducere de 70 la sută la achitarea din cota accizei stabilită pentru anul 2016.
Dreptul de aflare pe teritoriul ţării noastre pe un termen mai mare de 180 de zile îl vor avea doar autovehiculele introduse de către persoanele fizice domiciliate în străinătate şi care deţin permis de conducere în ţara în care îşi au domiciliul, cu condiţia achitării vinietei de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile de aflare a autovehiculului pe teritoriul ţării noastre. Serviciul Vamal atenționează că mijloacele de transport înmatriculate în străinătate, care nu vor avea actele în regulă, vor fi identificate și ridicate.
Oamenii legii le vor transporta către cel mai apropiat birou vamal sau către organul vamal de frontieră pentru a fi scoase de pe teritoriul vamal al țării, iar cheltuielile de escortare (0,15 euro/km) vor fi suportate de către persoana care a încălcat termenul de aflare a mijlocului de transport auto. Prin derogare de la Lege, circulaţia autovehiculelor înmatriculate în regiunea transnistreană va fi permisă doar în cazul în care acestea se află în proprietatea unor întreprinderi din stânga Nistrului şi a municipiul Bender, iar conducătorii vehiculelor respective sunt angajaţi ai acestora.