Proiectul de lege privind modificarea sistemului electoral a fost supus unui șir întreg de dezbateri, organizate atât de Parlament cât și de societatea civilă și mediul academic, atât la Chișinău cât și în regiuni.
„În istoria Republicii Moldova niciodată nu au fost atâtea dezbateri și așa dezbateri ca pe acest proiect. Dezbateri și pe platforma Parlamentului și de societatea civilă și de Academia de Științe, pe diferite platforme, inclusiv pe cea privind promovarea femeilor în politică. Noi chiar pe Constituție nu am avut consultări și dezbateri cum avem acum”, a declarat Andrian Candu.
În pofida acestui fapt, dezbaterile vor continua și vor fi organizate inclusiv de Parlament, așa cum a recomandat Comisia de la Veneția, iar primele discuții pe marginea recomandărilor Comisiei vor avea loc chiar vineri.
Referindu-se la avizul Comisiei, Andrian Candu a declarat că acesta este compus din două părți – interpretări politice și recomandări de îmbunătățire a proiectului care vor fi implementate în totalitate. „Comisia de la Veneția vine cu 2 feluri de recomandări – politice, în care vorbește despre consens și nu ne ajută la îmbunătățirea proeictului de lege; și vine cu recomandări importante ca să găsim soluții. Aceste recomandări le vom lua în considerare, le vom trece în revistă și sută la sută vor fi luate în considerare”, a dat asigurări Andrian Candu.
Șeful Legislativului a mai reiterat că unele viziuni politice ale Comisiei precum necesitatea identificării unui consens, ceea ce ar însemna de fapt unanimitate, sunt imposibil de realizat în Republica Moldova acolo unde nu există consens pe marginea subiectelor cele mai sensibile, așa cum nu există nici în alte state. În acest context, Andrian Candu a dat exemplul Marii Britanii, unde Brexitul a fost decis de o majoritate fragilă de 51%, sau exemplul Georgiei, care intenționează să modifice sistemul electoral doar ciu voturile guvernării, nu și ale opoziției, așa cum se întâmplă în Republica Moldova.
Andrian Candu a amintit că Parlamentul a ratificat acordul de asociere cu UE cu mai puțin de 60 de voturi, în timp ce votul mixt a fost susținut în prima lectură de 74 de deputați, adică mai mult decât majoritatea constituțională.
„Consens larg este un termen relativ și nu poate fi aplicat în Republica Moldova în actualul context”, a declarat Andrian Candu.