Potrivit statisticilor, doar într-o ţară ca Marea Britanie, alegerea greşită a încălţămintei duce anual la 1.4 milioane de accidente şi situaţii periculoase.
Cea mai periculoasă încălţăminte pentru condus sunt şlapii, care pot luneca de pe picior şi pot ajunge undeva sub pedale. În câteva ţări chiar se dă amendă pentru condusul în şlapi: de exemplu în Franţa – 90 de euro, iar în Spania – 200 de euro.
Cercetările au arătat că acea încălţăminte care stă liber pe laba piciorului măreşte timpul de frânare în mediu cu 0.13 secunde. Mai exact, acest timp foarte scurt este destul pentru ca, de la o viteză de 95 de km/h, distanţă totală până când maşina va opri definitiv să crească cu 3.5 metri.
Mai mult, în şlapi, transferul piciorului de pe accelerator pe pedala de frână se face de două ori mai lent – circa 0.04 secunde.
De asemenea, potrivit unui sondaj realizat de Ford, în Rusia, 5.7 şi 13.2 procente dintre şoferi conduc maşina fără niciun fel de încălţăminte şi cu şlapi respectiv. Alte 32.9 procente din numărul de respondenţi se consideră nişte conducători destul de experimentați pentru care nu contează tipul de încălţăminte pe care îl poartă când sunt la volan. Cea mai mare parte, 48 de procente, optează pentru ghete sau adidaşi.
Revenind în Marea Britanie, Clubul Regal Automobilistic de acolo recomandă şoferilor să aleagă pentru condus o încălţăminte uşoară, care să se ţină bine de laba piciorului şi să nu aibă o talpă mai groasă de 10 mm. Totodată, aceasta trebuie să fie, după posibilitate, cât mai îngustă pentru a nu atinge/apăsa alte pedale din preajmă.