Numărul cetățenilor europeni care solicită cetățenia britanică aproape s-a dublat după referendumul pentru Brexit, potrivit noilor statistici.
Numărul de cereri pentru obţinerea cetăţeniei britanice a crescut cu 80%, iar această creştere considerabilă apare în contextul situaţiei incerte legate de statutul cetățenilor europeni după ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană în martie 2019.
În această săptămînă, alte statistici au dezvăluit că mii de cetățeni ai UE părăsesc Marea Britanie — ceea ce a condus la reducerea imigrației nete.
Potrivit unui raport al Ministerului britanic de interne, au existat 28.502 cereri depuse de cetăţeni europeni pentru obţinerea cetățeniei britanice în anul încheiat în iunie 2017 — faţă de 15.871 cîte au fost în cele 12 luni anterioare.
Numărul de cereri din partea cetățenilor proveniţi din țările din Europa de Est — din 10 ţări care au aderat la bloc în 2004 — a crescut cu 45%, ajungînd la 9.841 în anul încheiat în iunie. Dintre acestea, 6.179 provin de la cetăţeni din Polonia.
De asemenea, cererile depuse de cetăţeni din ţări care sînt membre de mult timp ai UE a crescut brusc. Printre acestea, au fost 2950 de cereri depuse de italieni, 2.508 cereri din partea cetățenilor francezi şi 2338 de cereri din partea cetăţenilor germani.
Drepturile a peste trei milioane de cetățeni ai UE aflaţi în Regatul Unit — și ale celor 1,3 milioane de britanici care trăiesc în Uniunea Europeană — constituie una dintre chestiunile-cheie aflate pe masa negocierilor cu Bruxelles-ul.
Ambele părți au susţinut ideea unei rezolvări rapide, dar rolul Curții Europene de Justiție a apărut ca principala „piatră de poticnire". UE dorește ca Curtea Europeană să protejeze drepturile cetățenilor europeni după ce Marea Britanie va părăsi blocul, în timp ce Regatul Unit vrea ca „jurisdicția directă" a Curții în această ţară să înceteze după Brexit.
Alte cifre arată o creștere accentuată a numărului de documente emise cetățenilor europeni care atestă dreptul lor de a locui permanent în Regatul Unit, peste 130.000 astfel de documente fiind eliberate în ultimele 12 luni pînă în iunie 2017.
Străinii trebuie să fi locuit în Marea Britanie cel puțin cinci ani înainte de a putea obţine cetățenia britanică prin naturalizare.
O cerere costă 1.282 £, iar candidații care au obținut cetăţenia trebuie să depună un jurămînt de loialitate și să se angajeze să respecte drepturile, libertățile și legile Regatului Unit, în timpul unei ceremonii speciale.