Spitalul municipal Sfânta Treime și-a deschis ușile după reparația capitală

Spitalul municipal Sfânta Treime și-a deschis ușile după reparația capitală

 

Secția de neuroreabilitare a spitalului municipal Sfânta Treime și-a deschis, ieri, ușile după reparația capitală, care a durat patru luni.

Aici au fost schimbate de la echipamente până la iluminare și paturi.

Un lucru obișnuit deja pentru cei din spital este faptul, că toți pacienții se deplasează prin secție destul de lent. Și asta pentru că este vorba de secția de reabilitare, unde cei internați învață totul e la zero: să meargă, să mănânce, să vorbească.

Acum aici totul este nou. Reparația capitală a secției a durat în jur de 4 luni de zile.

Această secţie are 35 de locuri. Anual, aici învață din nou să meargă, să muncească, să vorbească și să gândească peste o mie de oameni.

Igor Cortovenco de 57 de ani nu mai merge de două săptămâni, după un atac cerebral. Acum, în fiecare zi are ședințe de chinetoterapie într-un cabinet nou-nouț.

„Partea stângă este paralizată, mâna, piciorul nu se mișcă. Este foarte greu. Te gândeşti că, gata, a venit sfârșitul.”

Un alt cabinet din secție este dotat cu instalații video speciale. Un schior virtual ajută corpul să-și recapete coordonarea și exactitatea mișcărilor. Marina Brânză și-a pierdut aceste abilități din cauza unor migrene.

Pentru reparația secției, din bugetul municipal au fost alocate 2 milioane de lei. Alte 600 de mii de lei au fost investite de spitalul „Sfânta Treime”. În proces de renovare se află şi alte 4 secţii. Lucrările vor fi finalizate la începutul lunii octombrie.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *