Institutul Naţional de Informaţii şi Securitate şi-a sărbătorit cea de-a 15 aniversare cu genericul ,,INIS – 15 ani: retrospective şi perspective”.
La eveniment au fost prezenţi membri ai Colegiului Serviciului de Informaţii şi Securitate, veterani ai instituţiei de învăţământ, lideri de opinie, corpul profesoral-didactic şi audienţi.
În debutul reuniunii, Valeriu Furdui, rectorul INIS, general-maior al SIS, a felicitat audienţii cu prilejul depunerii Jurământului de credinţă Patriei şi pentru că au ales să fie parte a Serviciului de Informaţii şi Securitate. Totodată, şi-a exprimat preţuirea pentru profesorii care au contribuit la consolidarea potenţialului de formare temeinică şi pregătire specială a ofiţerilor SIS, conform exigenţelor contemporane.
Dumnealui a apreciat aportul veteranilor Serviciului, care au stat la baza creării instituţiei de învăţământ şi s-au dedicat formării profesionale a zeci de generaţii de ofiţeri, promotori ai intereselor naţionale.
Invitaţilor le-a fost prezentat un scurt istoric al instituţiei de învăţământ, unica care pregăteşte şi perfecţionează specialişti în domeniul activităţii informative, contrainformative, operative de investigaţii atât pentru necesităţile Serviciului, cât şi pentru cele ale altor entităţi cu atribuţii în domeniul asigurării securităţii naţionale. Au fost abordate subiecte ce vizează modernizarea programelor de instruire, rezultatele obţinute în procesul de studii, rolul instituţiei de învăţământ în dezvoltarea culturii de securitate, deschiderea şi transparentizarea activităţii de intelligence.
Gheorghe Racoviţa, sef al Aparatului Directorului, a reliefat importanţa problematicii de securitate şi necesitatea implicării active în susţinerea activităţilor destinate protejării şi promovării valorilor de securitate. De asemenea, s-a referit la procesul de pregătire academică şi profesională a ofiţerilor de informaţii şi securitate, precum şi a perfecţionării continue în carieră în acord cu standardele moderne ale serviciilor de informaţii din societăţile democratice.
Despre rolul Institutului Naţional de Informaţii şi Securitate ca promotor al învăţământului şi cunoaşterii în materie de securitate au vorbit Ion Cumurciuc, colonel în rezervă al SIS, şef al Centrului de instruire al MSN (1993-2000), Oleg Daşchevici, colonel în rezervă, veteran al INIS (2005-2012), Ştefan Stamatin, rector al INIS (2002-2008) şi Vitalie Gamurari, doctor în drept.
La finele evenimentului, pentru înalta conştiinţă a datoriei, competenţa profesională deosebită şi contribuţia meritorie la apărarea şi promovarea interesului naţional, mai mulţi profesori şi veterani au fost menţionaţi cu distincţii departamentale.
Notă: La 10 septembrie 2002, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1192, în baza Centrului de instruire a cadrelor Serviciului de Informaţii şi Securitate, a fost creat Institutul Naţional de Informaţii şi Securitate.