O declarație în acest sens a făcut ministrul Economiei din România, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul Octavian Calmîc.
Oficialul român a menționat că SA Transgaz își va deschide în viitorul apropiat o reprezentanță în Republica Moldova pentru a reuși mai ușor să definitiveze toate demersurile de finalizare a gazoductului. În context, vicepremierul Octavian Calmîc și-a exprimat speranța că traseul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău va fi dat în exploatare până la sfârșitul anului 2018. Cei doi miniștri au convenit asupra semnării unui demers comun către structurile europene pentru extinderea finanțării cu 10 milioane de euro pentru gazoduct.
Octavian Calmîc și Gheorghe Șimon au mai convenit asupra unui demers comun privind proiectul interconexiunii rețelelor electrice dintre două state, investiția inițială fiind estimată la circa 300 de milioane de euro, dintre care 40 de milioane sunt sub forma de grant UE. În cadrul dialogului, Gheorghe Șimon a accentuat că România va asigura tot sprijinul și experiența sa din drumul spre o Europa Unită, acordând Republicii Moldova toată expertiza și susținerea necesară.
La rândul său, vicepremierul Octavian Calmîc a mulțumit din partea Executivului de la Chișinău pentru suportul financiar necondiționat al României acordat Republicii Moldova, menționând că relațiile comercial-economice moldo-române sunt în creștere, Bucureștiul devenind atât principalul partener al Chișinăului, cât și cel mai influent promotor al intereselor și produselor moldovenești pe piața UE și în alte regiuni ale lumii, relevă serviciul de presă al ministerului de resort.