Acţiunea va avea loc duminică, 22 octombrie la ora 13:00 şi va continua până vor fi epuizate toate cărţile.
Cărţile au fost donate de cetăţenii României pentru a spori ponderea literaturii în limba română din Republica Moldova. O mie de titluri vor putea fi alese de către trecători şi luate acasă, dar nu mai mult de un volum per persoană. Oamenii îşi vor alege cartea preferată dintre toate cele disponibile.
„Vara şi toamna aceasta am primit câteva zeci de mii de cărţi din România şi le-am distribuit, cu titlu de donaţie, prin bibliotecile din sate, unde lipseşte cartea în limba română. Cărţile rămase vrem să le dăm acum gratuit oamenilor pe strada pietonală, pentru a promova lectura în aer liber. Ne dorim ca cititul în spaţii publice să devină o obişnuinţă pentru locuitorii capitalei, aşa cum este în metropolele europene şi îi îndemnăm pe toţi să ia o chitară, o pătură, nişte fructe sau chiar o carte pe care să o transmită altcuiva şi să vină alături de noi pentru o zi liniştită şi plină de lectură şi cântece de la ora 13.00, pe strada pietonală”, a declarat Vitalie Prisăcaru, vicepreşedintele Mişcării Civice Tinerii Moldovei.