Moldova a câștigat procesul internațional inițiat de 2 companii ruse

Moldova a câștigat procesul internațional inițiat de 2 companii ruse

 

Republica Moldova a avut câștig de cauză în dosarul inițiat de două companii rusești, OOO ”Evrobalt” și OOO ”Kompozit”.

Banii vor fi alocați pentru pretinsa încălcare a dispozițiilor Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse cu privire la promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor capitale.

Dosarul s-a judecat la Institutul de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț din Stockholm (Suedia), iar Republica Moldova a obținut și o compensație de aproximativ 1 milion de euro. 

Reclamanții vor trebui să achite și cheltuilele de judecată suportate de Republica Moldova în acest proces. Informația a fost confirmată de către ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.

”Evrobalt” a acționat Republica Moldova la Institutul de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț din Stockholm, la sfârșitul lunii mai a anului trecut, și a invocat încălcarea dreptului la protejarea investițiilor, după ce ar fi procurat un pachet de acțiuni de 4,5023,% din capitalul Moldova-Agroindbank, cu aprobarea Băncii Naționale a Moldovei. Instituția a constatat, ulterior, că ”Evrobalt” a acţionat concertat cu alţi acţionari ai acestei bănci, deținând cu ceilalți acționari o cotă substanțială în capitalul băncii, fără permisiunea Băncii Naționale. În consecință, drepturile de vot și alte drepturi ale companiei au fost suspendate, fiind obligată șă-și vândă în termen de trei luni acţiunile deţinute. ”Evrobalt” a invocat o expropriere ilegală şi neasigurarea unui tratament just şi echitabil.

În data de 9 iunie 2016, compania ”Kompozit”, care se află exact în aceleași circumstanțe, a iniţiat separat un litigiu arbitral similar.

Pentru serviciile de reprezentare a intereselor Republicii Moldova, Guvernul a alocat 190.000 de euro. Ministerul Justiției a semnat contracte atât cu avocați din țară, cât și cu mai mulți experți străini, după cum urmează:

  • suma echivalentă în lei a 120.000 de euro pentru plata onorariilor companiei ”KPMG Advisory” SRL (România), pentru servicii profesionale de expertiză economico-financiară;
  • suma echivalentă în lei a 50.000 de euro pentru plata onorariilor companiei de avocatură ”Skadden” (Republica Federală Germania), pentru suport în reprezentarea intereselor statului în instanţele judecătoreşti străine şi în instituţiile de arbitraj internaţionale;
  • suma de 24.000 de euro pentru plata onorariilor expertului Tobias Tröger, profesor titular în drept la Institutul de Drept Privat și Afacerilor a Universității Goethe din Frankfurt (Republica Federală Germania), pentru servicii de expertiză.

În luna decembrie a anului trecut, Ministerul Justiției a desemnat ca reprezentat al Republicii Moldova în acest litigiu, Biroul asociat de avocați ”Buruiană & Partners”, a cărui ofertă financiară a fost de aproape 300.000 de euro.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *