FMI a aprobat o nouă tranșă în sumă de 22,2 mln de dolari pentru Moldova

FMI a aprobat o nouă tranșă în sumă de 22,2 mln de dolari pentru Moldova

 

Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internațional a aprobat o nouă tranșă în sumă de 22,2 mln dolari din creditul de 183,1 mln pentru R. Moldova.

Potrivit unui comunicat al Departamentului de comunicare al Fondului,  Consiliul de directori executivi a finalizat cel de-al doilea raport de evaluare a programului pentru R. Moldova, susținut de FMI,  și a constatat că „în linii generale, condiţiile programului se respectă, dar sunt necesare eforturi susținute de promovare a reformelor, pentru a accelera creșterea economică și a îmbunătăți condițiile de trai ale populației”.

Directorii executivi „au salutat stabilitatea macroeconomică și financiară de care s-a bucurat Republica Moldova pe parcursul ultimilor doi ani, precum și progresul realizat în cadrul programului. Totodată, ei au avertizat că succesele recente încă nu au căpătat un caracter ireversibil, iar riscurile unei evoluții nefavorabile pe termen mediu încă rămân reale”, se spune în comunicatul FMI.

În acest sens, directorii executivi au subliniat importanța menținerii sustenabilității bugetare, a consolidării eficacității politicii monetare și a implementării reformelor pentru redresarea fermă a situației în sistemul financiar, îmbunătățirea guvernării și climatului de afaceri. Aceste aspecte „sunt esențiale pentru atragerea investițiilor străine și autohtone și pentru sporirea creșterii economice potențiale și îmbunătățirea nivelului de trai al populației”.

Totodată, directorii executivi au apreciat succesul atins de autorități în ceea ce privește reducerea inflației și au reiterat că politica monetară trebuie să se axeze în continuare pe obiectivul menţinerii stabilităţii preţurilor, în contextul unui regim flexibil al ratei de schimb.

FMI apreciază că „politicile macroeconomice bine gândite și reformele structurale serioase au o importanță critică pentru atingerea obiectivelor de stimulare a potențialului de creștere economică, creare a locurilor de muncă noi și reducere a sărăciei”.

„Republica Moldova înregistrează în continuare progrese importante în eforturile de consolidare a stabilității macroeconomice și financiare. Aceste rezultate sunt susținute prin implementarea consecventă a programului, cu accent pe redresarea serioasă a situației în sistemul financiar, îmbunătățirea guvernării și climatului de afaceri și atragerea investițiilor străine și autohtone”, a menționat Mitsuhiro Furusawa, director adjunct al FMI şi preşedinte în exerciţiu al şedinţei.

El a mai adăugat că, întrucât provocările semnificative rămân în continuare în vizor, este important ca aceste eforturi să continue, pentru ca să consolideze succesele recente, să sporească creșterea economică potențială și să-i asigure populației un nivel de trai mai înalt.

Directorii executivi au salutat adoptarea bugetului pentru anul 2018 și cadrului bugetar pe termen mediu care permit investiții publice și cheltuieli sociale, favorabile creșterii economice, protejând în același timp sustenabilitatea datoriei. Ei au subliniat necesitatea unui control ferm permanent asupra cheltuielilor curente și cheltuielilor salariale pentru a exclude limitarea nejustificată a investițiilor și cheltuielilor sociale prioritare. De asemenea, directorii executivi au încurajat consolidarea managementului și eficienței investițiilor publice.

Consiliul de Directori Executivi al FMI a aprobat, în noiembrie 2016, un acord pe trei ani cu Republica Moldova, finanțat prin două instrumente de creditare – Mecanismul de finanţare extinsă  și Mecanismul extins de creditare, care are ca scop susținerea programului de reforme economice și financiare ale statului. Astfel, Republica Moldova a obținut acces la o sumă totală de 129,4 milioane de drepturi speciale de tragere (circa 183,1 milioane de dolari SUA). Prima tranșă, în sumă de circa 35,9 milioane de dolari SUA a fost pusă la dispoziția autorităților Republicii Moldova imediat după aprobarea acestui acord, iar cea de-a doua, în sumă de 21,5 milioane de dolari, după prima evaluare.  

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *