La Chişinău a avut loc prima ediție a Bienalei Diasporei

La Chişinău a avut loc prima ediție a Bienalei Diasporei

 

Prima ediție a Bienalei Diasporei a fost organizată de către Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat.

Evenimentul a reunit peste o sută de invitaţi, înalți demnitari de Stat, reprezentanți ai diasporei, migranți reveniți, reprezentanți ai instituțiilor partenere.

Prezentă la eveniment, secretarul general al Guvernului, Lilia Palii, a menţionat că este onorată să participe la Bienala Diasporei 2017, un eveniment de promovare şi încurajare a diasporei, cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți peste hotare și migranți reîntorși, care au obținut rezultate deosebite în diverse domenii. 

„Exprim sincera mea gratitudine și apreciere pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova aflat peste hotarele ţării, care cu munca pe care o depune contribuie la promovarea imaginii și contribuie prin remitențe, prin investiții, la dezvoltarea socio-economică a Republicii Moldova”, a menţionat secretarul general al Guvernului, subliniind că în anul 2018 Executivul va continua eforturile în elaborarea politicilor și în implementarea unor acțiuni exprese în sprijinul diasporei.

Programul evenimentului a inclus discursuri motivaţionale, mesaje de felicitare şi un vast program artistic susţinut de reprezentanţi ai diasporei. De asemenea, au fost desemnaţi laureaţii Bienalei Diasporei 2017, concurs lansat în premieră cu cinci nominalizări la categoriile: jurnaliști în diasporă care au scris despre diasporă sau Republica Moldova în afara țării, migranți reveniți care s-au remarcat în diverse domenii, medici fără frontiere, participanți ai programului DOR care promovează Republica Moldova şi cu drag pentru acasă.

Laureații acestei Bienale sunt:

Jurnaliști în diasporă – Bianna Golodryga
Medici fără frontiere – Dorina Donici
Din nou acasă – Valentina Geamănă
DOR cu talent – Corina Diaconu
Cu drag pentru acasă – Aura Vition.

Cu diplome de excelență au fost decernați: Gheorghe Bobeică, Raisa Ambros, Ludmila Furtună, Grigore Popușoi, Igor Furtună, Ana Niculăeș, Daniel Raicu, Nicoleta Louennous, Victoria Dunford, Tatiana Ciubuc, iar diplome de merit au fost acordate fiecărui nominalizat la cele cinci categorii.

Concursul a fost lansat în perioada 23 noiembrie – 17 decembrie 2017, iar în perioada 18 – 20 decembrie s-a desfăşurat procedura de vot on-line, în urma căreia o comisie mixtă de jurizare a desemnat câștigătorii pentru fiecare categorie.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *