Emisiunile din campaniile electorale vor fi interpretate în limbajul semnelor

Emisiunile din campaniile electorale vor fi interpretate în limbajul semnelor

 

Începând cu acest an, radiodifuzorii vor fi obligați să asigure accesul persoanelor cu deficiențe auditive și de vedere la emisiunile electorale.

Prevederea a intrat în vigoare la 1 ianuarie, dar va fi aplicată în perioada electorală.

Lilia Guțu, consultant în cadrul Serviciului comunicare și relații cu publicul al Consiliului Coordonator al Audiovizualului, a declarat  că grila de programe pentru care trebuie să se asigure interpretarea în limbajul mimico-gestual va include emisiuni de dezbateri electorale, talk show-uri politice și buletine de știri difuzate în orele de vârf, 17.00 și 23.00.

Programele vor fi transmise în reluare în limbajul mimico-gestual sau prin titrare sincron, dacă din anumite considerente nu s-a reușit acest lucru în direct.

Titrele înserate în aceste programe vor fi amplasate în partea de jos a ecranului, vor avea o mărime citibilă, cu o viteză medie de rulare și vor corespunde cu esența și imaginile difuzate.

Începând cu 1 septembrie 2017, radiodifuzorii au obligația să transmită zilnic câte un buletin de știri, în prime-time, cu interpretare în limbajul mimico-gestual sau prin titrare sincron în limba română pentru persoanelor cu deficiențe de auz și prin semnal sonor pentru persoane cu deficiențe de vedere.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *