Agenții economici care aruncă gunoi în spațiul public vor fi amendați

Agenții economici care aruncă gunoi în spațiul public vor fi amendați

 

Agenții economici care aruncă gunoiul în spațiile publice ar putea fi amendați cu câte 9.000 de lei. Anunțul a fost făcut de primarul interimar.

„Agenții economici aruncă gunoiul în spațiul public, sau în tomberoanele clădirilor cu locatari. Eu sunt pentru ca agenții economici să lucreze și să câștige banii lor, dar să nu facă asta din contul locatarilor, sau din contul nostru”, a constatat primarul interimar, Silvia Radu.

Aceasta le-a cerut șefilor preturilor din Chișinău să preia situația sub controlul lor și să intervină cu amenzi atunci când depistează agenții care încalcă legislația. 

„Vă propun ca în fiecare joi să organizați o echipă suplimentară sau comisii prin care să fie verificat cum se respectă tot ce ține de salubrizare. Legislația vă permite să aplicați amenzi, care sunt destul de usturătoare - până la 9.000 de lei. Dacă agentul economic va primi trei săptămâni la rând amendă - el va face tot posibilul să nu mai fie amendat. Așa vom avea un oraș mai curat. Este curat nu acolo unde se face curat, ci acolo unde nu se face mizerie”, a declarat primarul interimar.

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook

Leave a reply

*

*

Your email address will not be published. Required fields are marked *