Înzepând cu ziua de azi 29 ianuarie vremea se va încălzi. Mâine, cerul va fi variabil în cea mai mare parte a ţării, iar vântul va sufla slab din Sud-Vest.
Ziua, la Briceni şi Soroca se vor înregistra patru grade Celsius, iar la Bălţi şi Orhei se vor înregistra câte cinci grade Celsius. În Capitală şi la Tiraspol mercurul din termometre va indica şase grade Celsius. La Leova, mercurul din termometre va ajunge până la şapte grade. La Comrat vor fi opt grade, iar la Cahul - cu un grad mai mult.
În această noapte, la Chişinău, sunt aşteptate temperaturi cuprinse între minus unu şi două grade Celsius. Ziua vor fi până la opt grade.
În zilele următoare, vremea nu se va schimba considerabil. Maximele termice vor ajunge până la opt grade Celsius. Spre sfârşitul săptămânii sunt prognozate precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Mâine, în Europa, cerul va fi predominant senin, iar temperaturile vor fi destul de generoase. La Madrid şi Roma se vor înregistra câte 15 grade Celsius. În capitala Franţei vor fi 11 grade, iar la Berlin mercurul din termometre va indica şase grade Celsius.
La Belgrad se aşteaptă 12 grade, iar la Viena şi Budapesta câte nouă grade Celsius. La Praga se vor înregistra şase grade Celsius, iar la Varşovia cu un grad mai puţin. La Bucureşti meteorologii prognozează 12 grade Celsius, în timp ce la Kiev se aşteaptă patru grade, iar la Moscova plus un grad.